Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 16 octombrie-15 noiembrie 2024 sesiune de examen pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist, în baza și  cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale ordinului comun al MSP şi MECT nr. 1141/1386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările și completările ulterioare.

 

La acest examen se pot prezenta:

  1. Medicii, medicii stomatologi şi farmaciştii rezidenţi, cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală confirmate în rezidenţiat, care până la data de 16 octombrie 2024 finalizează totalitatea stagiilor de pregătire cuprinse în curriculumurile de pregătire aprobate pentru fiecare specialitate.
  2. Medicii/ medicii stomatologi/farmaciştii specialişti sau primari, care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătății pregătirea în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi, care până la data de 16 octombrie 2024 finalizează totalitatea stagiilor de pregătire.
  3. Medicii, medicii stomatologi şi farmaciştii care au finalizat în totalitate pregătirea efectuată în rezidențiat sau în cea de a doua specialitate şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. Prezentarea acestora la examen se va face cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (6) al Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare,  respectiv  în  termen de maximum 5 ani de la data încheierii programului de pregătire.
  4. Medicii, medicii stomatologi şi farmaciştii rezidenţi, cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală confirmate în rezidenţiat, respectiv medicii specialişti sau primari care au efectuat pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi, aflaţi la data examenului în ultimele 6 luni anterior finalizării integrale a pregătirii, în perioada cuprinsă între 15 noiembrie 2024-14 mai 2025, inclusiv, în condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului,  cu modificările și completările ulterioare.
  5. Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii care au efectuat specializare prin Ministerul Educaţiei (cetățenii străini), care îndeplinesc condițiile din prezenta publicație.*

 

Examenle se vor desfăşura cu respectarea prevederilor  Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidentiatului, cu modificările și completările ulterioare și ale ordinului comun al MSP şi MECT nr. 1141/1386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările și completările ulterioare, în centrele universitare cu facultăţi de medicină generală, medicină dentară şi farmacie acreditate, în care s-a efectuat pregătire pentru specialitățile respective.

Pentru specialitatea Medicina de urgenţă, examenul se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti şi Târgu Mureş, conform prevederilor Ordinului Comun MS și MECTS  nr.1333/6556/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind efectuarea pregătirii prin rezidenţiat în specialitatea Medicină de urgenţă.

Toate probele examenelor se susțin în limba română.

Examenele se vor desfășura conform Metodologiei de desfăşurare a probelor examenului de obţinere a titlului de medic, medic stomatolog şi farmacist specialist, aprobată  prin Ordinul Ministerului Sănătății şi Ministerului Educației nr. 3393/6495/2023, publicată în Monitorul Oficial Nr. 915 din 10 octombrie 2023 și pe pagina web a Ministerului Sănătății.

Toate examenele vor debuta cu proba scrisă. Desfășurarea probelor ulterioare a examenului, clinice și practice, va avea loc conform celor menționate în tematicile fiecărei specialități.

 

Sursa: Ministerul Sănătății