falticeni_spital.jpgMinisterul Sănătăţii a alocat pentru continuarea lucrărilor la noul spital din municipiul Fălticeni cinci milioane de lei pentru primele două trimestre ale acestui an, a declarat luni preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.

Pentru lucrările la această investiţie s-au alocat până în prezent fonduri în valoare de peste 29 de milioane de lei, urmând ca primăria să facă demersurile necesare pentru suplimentarea fondurilor necesare finalizării în a doua parte a anului 2014. Stadiul execuţiei lucrărilor la noul spital municipal Fălticeni este de aproximativ 80%, iar pentru finalizare mai sunt necesare aproximativ 11 milioane de lei.

Lucrările de construcţie a noului spital municipal Fălticeni au fost începute în 1991, dar au fost sistate de mai multe ori din lipsa finanţării, astfel încât până la sfârşitul anului 2011 stadiul de execuţie era de doar 26%. În 2011 s-a reluat construcţia spitalului după semnarea unui contract de execuţie cu o firmă suceveană, în valoare de aproximativ 31,5 milioane de lei, cu termen de finalizare sfârşitul anului 2013.

Spitalul din Fălticeni deserveşte aproximativ 150.000 de locuitori din municipiu şi din 20 de comune din zonă. AGERPRES