Primarul Dominic Fritz a declarat că municipalitatea este pregătită să pună la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă (SA) din Timişoara microbuze pentru transportul pacienţilor de la domiciliu la Spitalul „Victor Babeş”, pentru recoltări de probe în vederea testării SARS-CoV-2, în momentul în care ambulanţele nu vor mai face faţă unor astfel de transporturi, dat fiind trendul crescător al contaminărilor cu noul coronavirus.

Edilul a afirmat, într-o conferinţă de presă, că suntem într-o situaţie dificilă şi care se va înrăutăţi în următoarele zile şi săptămâni, iar toate paturile ATI din Timişoara sunt ocupate.

„În noaptea de duminică spre luni au murit şase oameni la Spitalul ‘Victor Babeş’, pentru că nu a mai fost niciun loc la ATI. (…). Suntem într-o situaţie în care ambulanţele abia mai reuşesc să facă faţă. Încercăm să găsim maşini de la societăţile comericale din subordinea primăriei pe care să le punem la dispoziţia SAJ pentru recoltarea de probe la domiciliu, ca să nu trebuiască să folosim ambulanţe. Pregătim microbuze de la Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) pe care să le folosim, dacă ambulanţele nu vor mai face faţă să aducă pacienţii la triajul de la Victor Babeş pentru recoltarea probelor”, a spus Dominic Fritz.

Edilul a adăugat că astăzi se moare în Timişoara pentru că nu mai sunt locuri libere la ATI, iar singura cale de oprire a acestui fenomen constă în responsabilitatea fiecăruia de a purta masca şi a reduce contactele interumane.

„Am deschis azi linia celor 70 de paturi cu oxigen la Clinica ASACR pentru COVID. Vom încerca să găsim resurse pentru achiziţia concentratoarelor de oxigen, într-o altă etapă şi pentru pacienţi acasă, când va fi situaţia de a nu mai fi locuri în spitale”, a menţionat Dominic Fritz. AGERPRES