tehnica mohs.jpgPacienţii români apelează tot mai des la chirurgul dermatolog pentru scoaterea aluniţelor cu risc, dar şi pentru îndepărtarea carcinoamelor şi melanoamelor, în condiţiile în care incidenţa cancerului de piele este într-o creştere continuă alarmantă, se arată într-un comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.

În România există, în cadrul clinicii Dermastyle, singurul centru din Europa de Est de diagnostic şi tratament al cancerului de piele specializat în chirurgie micrografică Mohs, tehnică considerată ‘standard de aur’ în tratamentul carcinoamelor. Metoda Mohs, care are o rată de vindecare a carcinoamelor de piele de 99%, constă în îndepărtarea succesivă a tuturor straturilor cutanate afectate de cancer.

Observarea ţesutului se face cu ajutorul microscopului, pentru evaluarea cu exactitate a gradului de eradicare a ţesutului afectat. ‘De la începutul anului au fost operate prin tehnica Mohs 236 cazuri, multe din tumori fiind recidivante după tratamente incomplete sau greşite, situaţie neîntâlnită în ţările Europei de Vest şi SUA. Procedura nu este acoperită de casa de asigurări şi pacienţii trebuie să platească direct, în caz că optează pentru aceasta. Preţul plătit de români este însă de 10 ori mai mic decât cel plătit în Europa de Vest şi SUA’, afirmă dr. Mihaela Leventer, preşedinte al Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală, fondator Dermastyle.


Evoluţia chirurgiei Mohs a fost una dintre temele abordate în cadrul celui de-al 31 Congres anual al Societăţii Internaţionale pentru Dermato-Chirurgie (ISDR- International Society for Dermatologic Surgery), organizat în premieră în România, de către Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală, (SRMEDCC) la sfârşitul lunii septembrie. Unul dintre invitaţii Congresului, dr. Joseph Alcalay, preşedintele Societăţii Israeliene de Dermatologie şi Venerologie, a prezentat noutăţi în dezvoltarea chirurgiei Mohs prin utilizarea tehnicii de imunohistochimie, care reprezintă cel mai ridicat nivel de sensibilitate şi specificitate pentru acest tip de intervenţii.

Dr. Mihaela Leventer a prezentat utilizarea tehnicii de chirurgie Mohs în cadrul tumorilor cutanate cu potenţial de invazie perineurală, care prezintă un grad ridicat de risc, pentru o evaluare a preparatelor histopatologice şi chiar utilizarea imunohistochimiei pentru detectarea invaziei perineurale.


‘Dermatologia chirurgicală intră în curicula de rezidenţiat a dermatologului român. Totuşi, pentru proceduri speciale cum este chirurgia Mohs, chirurgie laser sau proceduri estetice speciale, sunt necesare cursuri suplimentare care se fac fie în clinici de profil, fie cu ocazia numeroaselor congrese la care participăm, cum ar fi acest Congres Mondial care a avut loc pentru prima dată în ţara noastră’, a adăugat dr. Mihaela Leventer. Alte tehnologii/proceduri de ultimă oră şi aplicaţiile lor, prezentate în cadrul Congresului, au fost reducerea laxităţii cutanate (a pielii lăsate) şi remodelarea siluetei prin procedura de lipoaspiraţie asistată de laser sau canule de radiofrecvenţă, lifting lichid nechirurgical (proceduri de umplere şi reconturare a feţei cu volumizatoare pe bază de acid hialuronic), tratarea în viitor a carcinoamelor cutanate cu medicamente a căror cercetare e în fază înaintată, lasere şi tehnologii nonlaser în chirurgia şi dermatologia estetică, controlul cicatrizării cutanate şi manipularea întregului proces pentru îmbunătăţiri estetice. AGERPRES