La Clinica de Urologie a Spitalului de Urgenta „Sfantul Ioan” din Capitala a avut loc, pe 6 decembrie, o premiera nationala – utilizarea unei metode de diagnosticare ce permite vizualizarea celor mai mici tumori in cazul cancerului de vezica urinara.
Prof. dr. Petre Geavlete, seful Clinicii, a declarat ca aceasta forma de cancer este una foarte grava si destul de frecventa, ea recidivand in 60 – 70 din cazuri. Referindu-se la metoda, specialistul citat a subliniat ca aceasta consta in introducerea in zona vezicala, cu o ora inainte de interventia chirurgicala a unei substante de contrast, iar cu ajutorul unei
lumini speciale se pot evidentia formatiuni tumorale de cativa milimetri, situate in zone ale mucoasei vezicale care nu se vad cu ochiul liber. Operatia se poate face endoscopic si dureaza intre 10 si 15 minute, bolnavul nu sangereaza si poate pleca acasa in 24 – 48 de ore dupa interventie.

Prof. dr. Geavlete a spus ca in clinica sa se efectueaza astfel de interventii pentru 85 % din cazuistica, pentru celelalte folosindu-se metoda clasica. Privitor la incidenta acestei boli, prof. dr. Geavlete a spus ca este intre 2 si 5%.”La noi in clinica sunt diagnosticati peste 200 de pacienti anual,” a precizat el.

Specialistul amintit a mentionat ca prin utilizarea acestei metode de diagnostic se pot
preintampina recidivele foarte frecvente. El a adaugat ca, din pacate, aceasta boala a inceput sa apara la varste din ce in ce mai tinere, chiar de la 20 de ani. Intre cauze, prof. dr. Geavlete a mentionat poluarea din alimente, din aer si de la locul de munca.

Metoda de diagnostic a fost utilizata pentru zece pacienti, substanta de contrast fiind obtinuta de prof. dr. Geavlete. La operatii a asistat si un specialist din Germania. In prezent, substanta de contrast nu se gaseste in tara, drept pentru care se fac demersuri pentru a fi achizitionata. Costul unei fiole este de 200 de euro.