Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, le transmite pacienților care nu cred în pericolul COVID-19 și refuză să se interneze, deși au boala, să aibă încredere în medici, pentru că aceștia nu sunt nici torționari și nici inchizitori. El are un nou „mesaj de deznădejde”: „Am ajuns la disperare, pentru că nu mai avem ce să facem (…) Suntem obosiți și frustrați”.

Medicul Cristian Oancea afirma luni că în jur de 70% dintre pacienții din ultima perioadă cred în teoria conspirației și spunea că medicii nu mai au cu cine să se lupte și sunt dezarmați, pentru că „munca lor s-a dus pe apa Sâmbetei”. În acest context, el a transmis un mesaj dur: „Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări”.

Doctorul spune că a fost un mesaj de deznădejde, pentru că medicii au ajuns la disperare văzând că nu îi pot convinge pe unii pacienți cu COVID să rămână spitalizați.

 

 

Materialul integral pe www.hotnews.ro