alba_sju.jpgMeniul pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia este prezentat din această lună, în fiecare marţi dimineaţa, pe site-ul şi contul de Facebook al instituţiei. De asemenea, tot aici este prezentată şi reţeta săptămânii, precizându-se în ce cazuri de boli trebuie evitat felul de mâncare respectiv.

„SJU Alba Iulia a depus eforturi considerabile pentru asigurarea unor servicii medicale optime pentru pacienţi, dar şi pentru a asigura un grad de confort satisfăcător. Meniul pe care spitalul din Alba Iulia îl oferă pacienţilor este, de asemenea, o preocupare constantă, deoarece acesta trebuie să corespundă nevoilor pacienţilor şi să fie şi gustos”, se menţionează într-un material postat marţi pe site-ul instituţiei.

Potrivit sursei citate, alocaţia de hrană pentru un pacient internat la spitalul din Alba Iulia este, în medie, de şapte lei pe zi. El poate fi mai mare în funcţie de regimul alimentar indicat de medic. Din această alocaţie se asigură trei mese principale pe zi, respectiv micul dejun, prânzul şi cina.

“Meniurile se elaborează la fiecare început de săptămână pentru următoarele şapte zile, cu mici schimbări, care nu afectează semnificativ grila deja stabilită. Încercăm să oferim pacienţilor o dietă echilibrată care să corespundă şi recomandărilor medicale”, a explicat asistent principal dietetician Nicoleta Vesa. AGERPRES