senat_comisie.jpgMembrii Comisiei pentru sănătate publică din Senat au respins luni, în unanimitate, propunerea de modificare a taxei clawback care viza instituirea obligaţiei de a plăti contribuţia prin raportare la preţul de producător al medicamentelor distribuite numai în unităţile sanitare publice şi doar pentru o perioadă de doi ani.

Votul de respingere s-a bazat pe faptul că, în prezent, reprezentanţii producătorilor de medicamente, cei ai Ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor negociază o nouă reglementare pentru taxa clawback.

Potrivit declaraţiilor directorului executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, discuţiile au avut loc până în data de 15 iunie, un memorandum urmând a fi înaintat Ministerului Sănătăţii, până la sfârşitul acestei săptămâni.

Negocierile privind o modificare şi completarea legislaţiei referitoare la stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, conform afirmaţiilor senatorilor din Comisia pentru sănătate au un carcater de urgenţă dat fiind deficitul cronic al bugetului sănătăţii şi presiunea exercitată atât de producătorii de medicamente, cât şi de pacienţi care cred că medicamente esenţiale pentru ei ar putea dispare de pe piaţă. AGERPRES