Un român moare în fiecare oră din cauza cancerului bronhopulmonar. Această boală are, de altfel, cea mai mare rată de mortalitate în România. Motivul ? Depistarea cu întârziere a neoplasmelor pulmonare, această afecţiune fiind subdiagnosticată în ţara noastră. Cei doi ani de pandemie au agravat şi mai mult situaţia ducând la scăderea cu 40 la sută a diagnosticării cancerului prin reducerea adresabilităţii pacienţilor către spitale.
Asociaţia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a iniţiat împreună cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş şi Asociaţia Medicilor de Familie un proiect prin care să identifice modalităţi de gestionare în comun a afecţiunilor oncologice, dar şi de dezvoltare a ceea ce se numeşte ‘prevenţia în sănătate’, şi asta pentru că primul contact pe care îl are un pacient este cu medicul de familie. Specialiştii spun că, prin implicarea medicilor de familie în depistarea incipientă a cancerului, poate demara tratamentul mai devreme, ceea ce duce la creşterea şanselor de supravieţuire şi chiar vindecare.
„Noi suntem dornici să fim parteneri cu medicii de familie. De regulă, medicii de familie sunt cei care suspicionează un cancer, care trimit pacienţii la investigaţii mai amănunţite. Ei sunt cei care preiau aceşti pacienţi de la noi, ulterior, după ce au efectuat tratamentul, şi tot ei sunt cei care îi vor gestiona în bună măsură. Ei sunt cei care asigură implementarea unor programe de screening în teritoriu. Sunt foarte multe conexiuni între noi, oncologii, şi ei, medicii de familie, şi, evident, o colaborare strânsă între oncologie şi medicii de familie este benefică pentru toată lumea”, spune Conf. Dr. Şerban Negru – preşedintele Asociaţiei OncoHelp.
De aceea, medicul de familie este un membru important al echipei multidisciplinare în stabilirea diagnosticului şi a tratamentului în cazul cancerului de plămân.
„Adevărata pandemie este în zona oncologică, în special în zona neoplaziilor pulmonare. E important că lucrurile se fac în echipă. Vorbim despre medicul de familie, medicul pneumolog, medicul oncolog, medicul radioterapeut, medicul de anatomie patologică. Ne bazăm foarte mult pe colegii noştri, medicii de familie, ca să identifice potenţialele cazuri care ar putea dezvolta aceste neoplazii pulmonare, să le trimită în evaluare în atenţia noastră, pentru ca noi, după ce stabilim tipul de cancer, mai departe, să le trimitem la colegii noştri de la oncologie pentru a le fi administrate terapiile din vreme, căci vorbim de early diagnosis. Astfel vor putea fi vindecaţi cât mai mulţi oameni”, spune Prof. Dr Cristian Oancea – managerul Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.
Medicii de familie trag un semnal de alarmă şi spun că, din păcate, sistemul medical românesc nu se bazează pe prevenţie. Iar, în cazul cancerului bronhopulmonar, profilaxia este esenţială, pentru că neoplasmul pulmonar este mult mai agresiv decât alte tipuri de cancer şi are o probabilitate foarte mare de evoluţie rapidă spre metastazare şi deces, dacă nu este depistat şi tratat precoce.
„Din păcate, ţara noastră, sistemul medical românesc nu încurajează aceste programe de screening, ba chiar foarte rar se întâmplă să marşam pe aceste programe. De obicei, în România se fac programe curative. Şi ceea ce reuşim noi să facem la ora actuală este ca pacientul să vină să se trateze de o boală, nu să facă prevenţia unei boli, aşa numita profilaxie primară şi secundară. Ori noi încercăm să punem accentul pe medicina primară la ora actuală, să ne transformăm dintr-o profesie pasivă într-una proactivă, în care să încercăm să depistăm la timp aceste cazuri de cancer bronhopulmonar”, spune dr. Mihai Iacob – preşedintele Societăţii de Medicină de Familie din Timiş.
Prima întâlnire cu medicii de familie s-a concretizat într-un simpozion ştiinţific organizat online în care au fost discutate şi evidenţiate importanţa rolului pe care medicul de familie îl are în diagnosticarea precoce şi managementul cancerului pulmonar.
De asemenea, au fost abordate teme ce ţin de terapiile existente, dar şi progresele tehnicilor de diagnostic şi stadializare ale bolii. Proiectul iniţiat de Asociaţia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a fost realizat în parteneriat cu AstraZeneca Pharmaceuticals.