Echipa de medici condusă de Conf. Dr. Cătălina Luca a efectuat o nouă deplasare în cadrul Programului judeţean de informare şi prevenţie în domeniul bolilor infecţioase, la Tg. Frumos, în data de 22 noiembrie 2012. Prima locaţie a fost la Ambulatoriul de specialitate pentru a duce testele şi toate instrumentele pentru recoltarea probelor pentru depistarea virusul hepatitei C.
După o scurtă vizită prin cabinetele medicilor de familie cu cabinete în incinta ambulatorului, cărora li s-au spus câteva cuvinte despre program şi li s-au lăsat broşuri informative, echipa s-a deplasat la liceul din oraş. Elevii claselor a X-XII au primit broşuri şi pliante şi au discutat interactiv cu doamnele doctor despre bolile infecţioase: bolile copilăriei, hepatite, boli cu transmitere sexuală şi rabie.
După o altă vizită la Compartimentul de Primire Urgenţe din oraş, echipa s-a întors la Ambulatoriu de Specialitate pentru finalizarea recoltărilor. Cu ajutorul personalului din ambulatoriu s-au testat pentu Hepatită C 110 persoane.
Programul este desfăşurat de către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, sub patronajul Academiei Europene de HIV-SIDA şi de Boli Infecţioase, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.Dr. Matei Balş”, Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa”, compania Antibiotice S.A şi portalul MedicalManager.ro.