Medicii din judeţul Arad au înregistrat, în ultima săptămână, cel mai mare număr de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare din acest sezon de îmbolnăviri, respectiv 2.709 pacienţi diagnosticaţi, în creştere cu 25% faţă de raportarea anterioară valabilă tot pe şapte zile.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, 37 de pacienţi cu viroze au făcut complicaţii şi au fost internaţi.

De asemenea, medicii au raportat la DSP 359 de cazuri de pneumonie, cu 55 de pacienţi internaţi, dar şi opt cazuri de gripă, toate la copii.

„În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii, cele mai multe cazuri au fost la categoria de vârstă 15-49 de ani (880 de cazuri), urmată de 5-14 ani (686 de cazuri ), 2-4 ani (400 de cazuri) şi 50-64 de ani (226 de cazuri). Cele mai puţine cazuri au fost la categoriile de vârstă 0-1 an, cu un număr de 258 de cazuri, respectiv > 65 de ani, cu 219 cazuri. Cele mai multe internări au fost la categoria de vârstă 0-1 an – 15 cazuri”, arată DSP Arad.

Numărul virozelor este cu 25% mai mare faţă de raportarea anterioară, când erau 2.155 de cazuri. Totodată, sunt cele mai multe îmbolnăviri din octombrie 2022, de când a început raportarea săptămânală a medicilor din judeţ. AGERPRES