mihaila_doina2.jpgMedicii de familie au încheiat vineri un protocol cu Ministerul Sănătăţii prin care se renunţă la proteste, a declarat preşedintele Federaţiei Patronatului Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă, la întâlnirea cu primarul general Sorin Oprescu.

Dr. Doina Mihăilă şi-a anunţat cu acelaşi prilej şi demisia din funcţie, după semnarea documentului cu Ministerul Sănătăţii. „Având în vedere faptul că nu s-a obţinut nimic mă aplec în faţa tuturor colegilor şi de astăzi mi-am dat demisia”, le-a spus Dr. Doina Mihăilă celor peste 100 de medici de familie prezenţi la Ateneul Român pentru întâlnirea cu edilul şef al capitalei în chestiunea soluţionării redevenţei.

Preşedintele Societăţii Române de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, prezentă la eveminent, şi-a anunţat demisia acuzând că „avem un sistem neputincios. Am semnat cu mare durere în suflet acest protocol pentru că nu accept incapacitatea de a semna această minimă finanţare şi mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Societăţii Române de Medicina Familiei”, a spus dr. Rodica Tănăsescu.

Ea a acuzat factorii din sistem de şantaj, manipulare şi minciună. „Mi-e silă ca sunt medic de familie în România. De ce nu se vorbeşte despre mafia din sistem!”, s-a întrebat retoric dr. Tănăsescu. În cadrul întrevederii cu primarul general al capitalei medicii s-au plâns de gravele probleme pe care le întâmpină în activitate, solicitând posibilitatea de concesiune, de cumpărare sau de reducere a redevenţei spaţiilor primărie capitalei unde aceştia îşi desfăşoară activitate. Ei au mai solicitat primarului ca toate aceste spaţii să fie amenajate de către municipalitate în decurs de un an, aduse la standarde europene.

În opinia lor, reducerea redevenţei la jumătate pe o perioadă de 10 ani ar fi o posibilitate de soluţionare a problemei. Au fost medici care au reclamat faptul că sunt daţi afară din cabinete pentru că au împlinit vârsta de 65 de ani. Primarul general s-a opus categoric acestei dispoziţii, cu promisiunea că va lua măsurile care se impun. AGERPRES