cam deputatilor.jpgMedicii care au finalizat pregatirea in rezidentiat dar nu au promovat examenul de specialitate vor putea profesa in cadrul cabinetelor medicale individuale numai pentru o perioada cumulata de maxim cinci, au decis, miercuri, senatorii.

Senatul a adoptat Ordonanta de Urgenta a Guvernului 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, cu mai multe amendamente care aduc modificari semnificative formei in care actul normativ a fost emis de Executiv.

Unul dintre amendamentele adoptate introduce un termen in care este obligatoriu sa se sustina examenul de specialitate, dupa finalizarea pregatirii in rezidentiat. Senatorii au decis, totodata, ca rezidentiatul se va efectua nu numai in unitati sanitare publice si cabinete medicale individuale, ci si in unitati sanitare private acreditate. De asemenea, senatorii au stabilit ca, la elaborarea metodologiei examenului de admitere in rezidentiat, Ministerele Sanatatii si, respectiv, al Educatiei sa consulte Colegiul Medicilor.

Totodata, in forma adoptata de Senat, preparatorii si asistentii universitari, medicii dentisti si farmacisti, confirmati in rezidentiat, efectueaza aceasta pregatire in afara de norma didactica si vor fi salarizati si ca rezidenti, fiind un amendament care a pus in acord aceasta lege cu Codul muncii. De asemenea, senatorii au inlocuit indemnizatia acordata cadrelor didactice care pregatesc medicii in rezidentiat, prevazuta de ordonanta, cu salarizarea prevazuta in Legea Educatiei, conform normarii distincte prevazute in statul de functiuni pentru aceasta activitate.

Senatul a inlocuit posibilitatea oferita prin ordonanta unitatilor medicale cu obligativitatea includerii in programul de garzi a rezidentilor, incepand cu anul III de pregatire in specialitate, urmand ca salarizarea acestora sa se asigure de la bugetul de stat, cu respectarea legislatiei in vigoare. In cadrul dezbaterilor, mai multi senatori au solicitat retrimiterea ordonantei pentru a fi rediscutata in comisie, insa nu a fost agreata de plen.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a aratat ca sunt necesare mai multe corectii in privinta conditiilor in care este organizat rezidentiatul, pentru ca rezidentii cei mai buni sa fie titularizati pe posturile pe care au efectuat pregatirea si, implicit, pentru a se preintampina plecarea acestora din tara. De asemenea, senatorul PSD Ecaterina Andronescu a propus limitarea duratei rezidentiatului la maxim cinci ani, dar si lasarea in atributul exclusiv al universitatilor de medicina si farmacie a pregatirii specialistilor, pe perioada rezidentiatului, atributia Ministerelor Sanatatii, respectiv al Educatiei fiind numai organizarea concursului national de admitere in rezidentiat. Actul normativ a fost adoptat de Senat, in calitate de prima camera sesizata, cu 57 de voturi pentru, o abtinere si 6 voturi impotriva. AGERPRES