O echipă medicală din Statele Unite, alături de medici români de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, operează, până pe 8 noiembrie, 12 copii cu afecțiuni cardiace, fiind efectuate primele proceduri de cateterism în noul departament de chirurgie cardiovasculară al spitalului, dotat cu echipamente la cele mai înalte standarde.

Echipa din Statele Unite este formată din 20 de medici chirurgi cardiologi, anesteziști, pediatri, asistente de la Internațional Children’s Heart Foundation și Albany Memorial Hospital, New York, demersul fiind parte a unui program susținut de organizațiile Rotary Romania și Rotary International, Ghift of Life International.

Scopul nostru este să prezentăm această echipă care lucrează la noi deja de 4 zile, echipa adunată și finanțată de organizația Rotary, și care sunt aici în special pentru a ne ajuta să avem o secție funcțională unde să se opereze copiii cu malformații cardiace și, secundar, să rezolve aceste cazuri până când vom putea să le rezolvăm prin forțe proprii”, a declarat, joi, managerul interimar al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, dr. Felix Negoițescu, într-o conferință de presă.

El a spus că speră ca de anul viitor medicii români să înceapă să opereze în noua secție de cardiologie vasculară pediatrică, aflată într-o clădire la standarde „absolut extraordinare” și cu aparatură „extrem de performantă”. Acesta a menționat, însă, că există probleme legate de lipsa personalului din cauza nivelului de salarizare din România. Negoițescu a mai spus că Secția de chirurgie cardiovasculară a funcționat numai când a venit misiunea medicală, pentru că nu erau chirurgi.

Cristina Olteanu, medic primar cardiologie, a subliniat că echipa din Statele Unite ajută în tratarea a 12 copii cu malformații cardiace și i-a instruit pe medicii români. „Noutatea acestei misiuni a fost reprezentată de începerea activității în laboratorul de cateterism cardiac, unde am avut inclusiv cateterisme cardiace cu rol diagnostic, absolut necesar în stabilirea conduitei terapeutice, dar și în rezolvarea printr-o tehnică mult mai simplă a unor malformații cardiace”, a explicat dr. Olteanu.

Rodrigo Soto, chirurg cardiolog pediatru care conduce echipa americană, a spus că este pentru a treia oară la București și că în această misiune s-a reușit tratarea unor copii cu vârste cuprinse între 2 luni și 17 ani. „Scopul nostru principal este să instruim echipa medicală românească. Avem medici și personal medical cu care lucrăm și operăm împreună. Avem un sediu aici și un departament complet nou și dotat la standarde mondiale. (…) Echipa locală cu care lucrez este foarte bine pregătită. Există un mare potențial și suntem convinși că nu într-un timp îndelungat se va putea ajunge ca toți copiii care au nevoie de astfel de operații să poată fi operați în România și să nu mai trebuiască să plece în afară”, a subliniat acesta.

Dr. Harm Velvis, cardiolog pediatru, a arătat că echipa medicală din SUA din care face parte este formată din 20 de persoane — doctori, asistenți. „Rolul meu în această misiune este să fac proceduri de angioplastie, de cateterism. Acest spital are un aparat de angioplastie nou, la ultimele standarde medicale din lume. Sunt doar două locuri în România care au un astfel de laborator și sunt foarte mândru că am avut prilejul să folosesc primul acest aparat din spital. Cateterismul este o procedură esențială în tratarea copiilor cu malformații la inimă”, a evidențiat medicul.

El a adăugat că până acum a efectuat trei proceduri de cateterism pentru diagnosticare și alte trei proceduri în care a reușit să rezolve problemele cardiace ale copiilor. „Avem mari speranțe să dezvoltăm relațiile cu personalul local care va continua să folosească acest laborator. Programul necesită în continuare sprijinul spitalului și al Guvernului”, a mai arătat el.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, care a sprijinit acest program, a menționat că s-a început în urmă cu patru ani cu construcția secției. „Noi am considerat că este o secție modernă, acest lucru ni l-au spus și medicii americani, la standardele spitalelor din America”, a susținut Tudorache, subliniind că dorește ca, în perioada următoare, această secție să fie completată cu o secție de chirurgie generală.

Rob Raylman, reprezentantul organizației Gift of Life International, a subliniat că este important ca în cel mai scurt timp echipa medicală românească să poată să opereze fără sprijin astfel de cazuri. „Să dezvolți o unitate cardiologică pediatrică chirugicală nu este un lucru ușor. Și acest lucru începe cu sprijinul Guvernului, care este determinat să vină și să ajute astfel de programe. Un alt element important este susținerea spitalului, iar managerul spitalului este foarte implicat și susține cu ce se poate acest program. Echipa românească din spital este cu sufletul pentru acest program, echipa chirugicală, echipa de reanimare, de anestezie. Scopul principal este să transferăm cunoștințele și să instruim echipa locala ca, în scurt timp, să poată să opereze copii și să îngrijească copii fără sprijin din altă parte”, a spus acesta.

Victor Martin, reprezentantul Rotary, a menționat că acest program se derulează de patru ani și constă, în principal, în a asigura instruirea echipelor medicale românești în cazul acestei proceduri de ultimă generație în cardiologia pentru copii. „Astfel de cazuri de malformații cardiace apar 1.000 — 1.500 pe an. Capacitatea, în momentul de față, în țară de a rezolva astfel de cazuri este undeva la 300 — 400 — 500 de cazuri, luând în calcul facilitățile care sunt la Tîrgu Mureș, la Cluj, la Iași, București. Din această cauză, multe din aceste cazuri pleacă în afară, în Europa, cu costuri enorme pentru Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări de Sănătate”, a arătat acesta, adăugând că o intervenție de acest gen costă 70.000 euro în străinătate, iar în România — 10.000 de euro.

În perioada 23 — 25 noiembrie va fi organizată o acțiune cu participare internațională în care vor fi evaluați și selectați pacienți cu malformații cardiace congenitale care vor putea beneficia de tratament chirurgical cu ocazia misiunilor următoare.

Clinica de neurochirurgie și chirurgie cardiovasculară pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a fost inaugurată în septembrie 2016. AGERPRES