Poliţiştii au făcut percheziţii la o unitate medicală din Bucureşti şi la domiciliul unui medic, în cadrul unei anchete care îl vizează pe un chirurg care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce ar fi dus la septicemie şi decesul femeii.

Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară la o unitate medicală din municipiul Bucureşti şi la domiciliu unui bărbat de 69 de ani, din Voluntari, medic chirurg la unitatea medicală, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (…). În urma descinderilor, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe documente şi un telefon mobil, bunurile fiind necesare pentru administrarea probatoriului în cauză”, precizează IPJ Dâmboviţa.

De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, bărbatul fiind condus la sediul Poliţiei, pentru audieri.

„Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii şi, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomireşti”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului de caz. AGERPRES