Unele dintre familiile bebeluşilor decedaţi sau răniţi grav în urma incendiului izbucnit în luna august la Maternitatea Giuleşti s-au constituit părţi vătămate şi părţi civile în dosarul trimis în instanţă de procurorii Parchetului General şi solicită spitalului despăgubiri de milioane de euro.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cuantumul daunelor cerute de o parte din familiile care au avut de suferit se ridică, deocamdată, la 4,7 milioane de euro. Dacă instanţa le va accepta cererile, aceşti bani vor fi plătiţi de Maternitatea Giuleşti sau de Primăria Capitalei.
Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ‘Prof. Dr. Panait Sîrbu’ este o unitate medicală aflată în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti din anul 2008, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nr. 425/22.12.2008. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis, luni, în judecată cinci persoane în dosarul incendiului izbucnit în august 2010, la Maternitatea Giuleşti, soldat cu moartea a şase bebeluşi şi vătămarea gravă a altor cinci. Este vorba despre asistenta Florentina Cârstea, şeful serviciului tehnic, Vasile Dima, fostul manager al spitalului, medicul Bogdan Marinescu, şeful Secţiei de Neonatologie, medicul Ioan Toma Adrian, precum şi electricianul spitalului Gigel Oprea.
Florentina Cârstea este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de de ucidere din culpă (cu consecinţa decesului a 6 nou-născuţi) şi vătămare corporală gravă din culpă (cinci infracţiuni), iar Bogdan Marinescu, Vasile Dima, Ioan Adrian Toma şi Gigel Oprea de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar, a fost deferită justiţiei şi persoana juridică Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi cinci infracţiuni de vătămare corporală gravă din culpă.
Procurorii au calculat că prin producerea incendiului s-a produs o pagubă materială în valoare de 1.500.602 lei prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte existente în Salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, conform evaluării făcute de către conducerea unităţii spitaliceşti. AGERPRES
- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina