“Proteinele, alături de grăsimi și carbohidrați, sunt o categorie de macronutrienți esențiali care oferă energie corpului. Atunci când consumăm alimente bogate în proteine, precum carne, pește, ouă, lactate, leguminoase, oleaginoase, organismul descompune proteinele în aminoacizi, pe care corpul îi folosește apoi pentru numeroase funcții”, explică Mariana Chelariu, nutriționist dietetician licențiat, cu master în nutriție și dietetică, într-un interviu acordat platformei DespreObezitate.ro.

Potrivit acesteia, proteinele, pe lângă rolul energetic, joacă un rol important în menținerea și repararea țesuturilor, în producția de anticorpi necesari pentru funcționarea sistemului imunitar, în crearea de hormoni și neurotransmițători, în menținerea echilibrului acido-bazic.

Cum ne pot ajuta proteinele în procesul de slăbire?

Întrebată cum ne pot ajuta proteinele în procesul de slăbire, Mariana Chelariu subliniază că, în primul rând, proteinele dau sațietate„Structura macronutrieților din mesele zilnice influențează gradul de sațietate, care poate contribui la slăbire. Metabolismul, activitatea hormonală și nivelul de energie sunt alți factori asupra carora macronutrientii actionează diferit. Este cunoscut faptul că proteinele oferă cel mai înalt grad de sațietate, ceea ce înseamnă că o cantitate potrivită de proteine ne va potoli foamea pe o perioadă mai lungă de timp. Studiile au arătat că o masă bogată în proteine (comparativ cu o masă bogată în carbohidrați) stimulează secreția unor hormoni ai sațietății, ceea ce va determina și scăderea ulterioară a consumului de alimente”.                                                      

În plus, explică interlocutoarea noastră, proteinele necesită mai multă energie pentru metabolizare decât grăsimile sau carbohidrații. De aceea, atunci când realizăm o masă, în primul rând trebuie să avem în vedere sursa de proteină (animală sau/și vegetală), alături de legume și de carbohidrați complecsi.

“Nivelul optim de proteine pe care ar trebui să le consumăm zilnic depinde de numeroși factori precum vârsta, greutatea, nivelul de activitate fizică. În mod normal, un consum minim adecvat este de 0,8 grame de proteine pentru fiecare kilogram al greutății corporale, jumătate de origine animală și jumătate de origine vegetală, iar pentru o persoană activă 1-1,2g proteină pe kg/corp. Atenție însă, excesul de proteină, care nu este folosit pentru repararea țesuturilor, creșterea musculară sau consumul energetic, este convertit de către corp în grăsime și depozitat în țesutul adipos. De asemenea, aportul excesiv de proteine duce la afecțiuni renale și gastrointestinale”, avertizează Mariana Chelariu.

Pe de altă parte, proteinele ajută la construirea masei musculare. Consumul de proteine susține creșterea masei musculare, ceea ce ajută apoi la menținerea unui indice de masă corporală adecvat. “Cu cât avem mai multă masă musculară, cu atât vom arde mai multe calorii în repaus deoarece masa musculară este activă din punct de vedere metabolic, spre deosebire de masa grasă care este inactivă metabolic”, arată nutriționistul dietetician.

Nu în ultimul rând, proteinele creează neurotransmițători“Aminoacizii din structura proteinelor se află la baza producerii neurotransmițătorilor precum dopamina și serotonina. Din această cauză, cei care au deficiențe de proteine au și deficiente ale neurotransmițătorilor care provoacă senzația de foame sau cea de pofte alimentare. Acest lucru duce la creșterea în greutate și poate avea un impact asupra stării de spirit și a somnului”, declară Mariana Chelariu.

Dieta cu un aport optim de proteină

Aceasta menționează că, pentru o dietă cu un aport optim de proteină, putem să consumăm ouă (6- 7g proteina/ buc), carne de pasăre sau alte animale (21-26g proteina/100g), pește(20-26g proteina/100g), leguminoase – năut, linte, fasole boabe, soia (18-22g proteina/100g boabe uscate), nuci -migdale, nuci braziliene, nuci, caju, pecan (14-20g proteina/100g), cereale și produse din cereale integrale- ovăz, quinoa, orez brun, orez salbatic, secară, grâu (7-13g proteina/100g).

“Deoarece proteinele se găsesc într-o abundență de alimente, mulți oameni își pot îndeplini cu usurință aportul optim. Cu toate acestea, alimentele conțin mult mai mult decât proteine, este important să fim atenți la ce altceva vine cu ele. De aceea, farfuria pentru o alimentație sănătoasă încurajează alegerea alimentelor sănătoase cu proteine”, concluzionează Mariana Chelariu.

Pe Nutriționist Mariana Chelariu o găsiți pe http://www.marianachelariu.ro/ și pe https://www.facebook.com/mariana.chelariu.nutitie.dietetica.