Maria Mesaroș, președinte FADR: Mulţi pacienți nu mai iau doza întreagă sau chiar au renunţat la tratament, din cauza lipsei medicamentelor pe bază de Metformină

Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, spune că actuala criză provocată de pandemia COVID-19 a impus o comunicare multa mai complexă cu toți membrii federației, atât telefonic, cât și în mediul online.

“Am comunicat foarte mult telefonic, sunt sunată frecvent din toată ţara, pentru diverse probleme pe care pacienţii cu diabet le întâmpină. Comunicăm şi în mediul online, pe www.fadr.ro, pe pagina de facebook a FADR, prin postarea de informații viabile, care îi pot îndruma și ajuta, răspunzând întrebărilor venite pe messenger”, spune Maria Mesaroș într-un interviu acordat portalului RoDiabet.ro.

Pe perioada stării de urgență, comunicarea cu medici de familie și cu cei de specialitate s-a realizat telefonic și online, prin trimiterea rețetelor pe email, WhatsApp, messenger sau chiar la farmacia agreată de pacienții fără posibilități de accesare a medilui online. “Toate acestea pentru ca pacienții să nu trebuiască să se deplaseze foarte mult. Poţi cere medicului tău să trimită reţeta de care ai nevoie la farmacia care este cel mai aproape de tine, astfel încât să ai acces rapid şi facil şi să nu fie nevoie să te deplasezi prin tot oraşul şi să te expui inutil. Pe 15 mai am întâlnit un pacient care mi-a spus că a renunțat la rețeta pe care trebuia să o ridice de circa două săptămâni, având 72 de ani și neputând să se deplaseze. Am rugat-o să sune doctorul să îl roage să trimită rețeta la farmacia cea mai apropiată de domiciliu ei. A pus mâna pe telefon și a sunat”, explică președintele FADR.

În ceea ce privește măsurile necesare care ar trebui implementate de Ministerul Sănătății pentru a îmbunătăți protecția pacienților cu boli cronice în această perioadă, Maria Mesaroș subliniază ca primordial accesul la tratament, în special pentru persoanele cu diabet de tip 2  care sunt pe antidiabetice orale şi care se confruntă cu lipsa medicamentelor pe bază de metformină, cum ar fi Siofor, Metformin, Metfogama, Meguan, Glucofage, Janumet etc.

“Pacienții trebuie să găsească medicamentele necesare, compatibile cu viața, atunci când se prezintă cu rețeta la farmacie. În starea de urgență am avut pacienți care au solicitat de la angajatori posibilitatea de a lucra de acasă pentru a se feri de expunere în fața acestui COVID-19, ținând cont că persoanele cu boli cronice, în special diabet cu complicații, reprezintă o categorie cu risc ridicat. În unele cazuri s-a rezolvat, în altele nu. Există și persoane care au primit preaviz pentru desființarea postului lor, chiar și în cazul în care mai sunt și încadrați în grad de handicap. Vă dați seama în ce situație sunt puși pacienții cronici, în special persoanele cu diabet zaharat cărora li se reduce drastic salariul, din care ei trebuie să își asigure necesarul alimentar, al testelor de monitorizare, plus al medicamentelor necompensate necesare controlului stării de sănătate. Am apelat şi la Ministerului Muncii, şi la angajatori, dar fără vreun răspuns momentan”, spune liderul FADR.

Maria Mesaroș a ținut să transmită pe această cale o serie de recomandări membrilor asociației, pentru a se proteja eficient în perioada pandemiei: “Staţi cât mai mult acasă, nu vă deplasaţi pe distanţe mari, iar dacă este neapărat nevoie să deplasaţi folosiţi întotdeauna mască şi mănuşi. Să aveţi întotdeauna la voi trusa cu glucometru, insulina, medicamente, pentru că nu se ştie cum aveţi nevoiede ea. Luaţi din timp legătura cu medicii şi cu farmaciştii şi asiguraţi-vă că aveţi toate medicamentele de care aveţi nevoie. Puteţi chiar sa faceţi comenzi online!”

În prezent FADR este implicată în campania de informare şi prevenţie Diabetul şi COVID-19 şi s-a implicat şi în realizarea Ghidului Pacientului cu Diabet, împreună cu Federaţia Română de Diabet şi Pacientul 2.0.