Spitalul Municipal de Urgență Moinești a organizat pe 31 ianuarie o nouă manifestare științifică de amploare cu tema „Osteonecroza de mandibulă secundară tratamentului cu bisfosfonați – de la prejudecată la adevăr științific”.

Au participat medici din diferite specialități medicale – endocrinologie, reumatologie, oncologie și chirurgie oro-maxilo-facială, cu înaltă specializare și expertiză în tematica abordată, alături de medici dentiști, medici de familie, atât din Moinești, dar și din județ, și din toată țara.

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, a declarat cu această ocazie: „Mă bucur că se continuă tradiția manifestărilor științifice din Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Am fost alături de mai tinerii mei colegi organizatori, pentru că ei sunt motorul acestei acțiuni. Cantitativ și calitativ, participarea a fost una de remarcat, ceea ce înseamnă că tema simpozionului este una de actualitate, cu o incidență destul de mare în rândul populației, pe un subiect mai puțin discutat în lumea medicală, care antrenează mai multe specialități medicale. Este doar un început al manifestărilor științifice pe care le pregătim în acest an și un preambul al celei de a XV-a ediții a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, un eveniment de tradiție pentru noi, care anul acesta va avea loc între 2 și 4 iulie și care va marca inclusiv cei 25 de ani de chirurgie laparoscopică în spitalul nostru.”

Evenimentul reprezintă o premieră atât în zonă, cât și în țară, tema abordată fiind una de mare interes, însă nediscutată până în prezent în cadrul altor evenimente medicale într-o manieră amplă cum a fost în cadrul acestui simpozion. Organizatorii din Spitalul Municipal de Urgență Moinești sunt dr. Roxana Novac, medic specialist endocrinolog, dr. Ovidiu Scovronschi, medic specialist Chirurgie oro-maxilo-facială, și prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic primar Chirurgie generală și managerul unității medicale.

„Este un eveniment unic în România, iar ideea a venit în contextul în care ghidul de osteonecroză de mandibulă este ușor neclar, iar medicii dentiști sunt poate cei mai defavorizați de acest ghid deoarece nu știu exact ce să facă atunci când au un astfel de caz. Este un simpozion care are un caracter informativ pentru toți colegii noștri participanți, sunt peste 120 în total, din mai multe specialități medicale – medici stomatologi, endocrinologi, chirurgie oro-maxilo-facială, reumatologi, oncologi, urologi, anatomo-patologi, de medicină legală, medici de familie-, tocmai pentru a oferi date, prezentări de lucrări și studii de caz, pentru ca împreună să avem o bună colaborare în favoarea pacientului. Ne dorim ca prin aceste manifestări să obținem și o atitudine din partea Asociației Române de Endocrinologie privind acest ghid de bune practici, care la momentul acesta este făcut doar de Asociația Română a chirurgilor oro-maxilo-faciali. Dorim să prezentăm concluziile și feedback-ul acestei întâlniri președinților Asociației Române de Endocrinologie, dar și Asociației Române de Reumatologie, pentru a face un ghid viabil pentru toate specialitățile conexe”, a spus Dr. Roxana Novac, medic specialist endocrinolog la Spitalul Municipal de Urgență Moinești.

Speakeri au fost conferențiar dr. Victor Costan, de la Clinica Chirurgie Buco-maxilo-facială Iași (Universitatea de Medicină și Farmacie Iași), asistent univ. dr. Alexandru Florescu, medic primar endocrinologie la Institutul Regional de Oncologie Iași și Policlinica Providența Iași, as. univ. dr. Simona Volovăț, medic endocrinolog la Clinica de Endocrinologie Iași (Universitatea de Medicină și Farmacie Iași) și dr. Tudor Azoicăi, medic specialist reumatolog în Belgia.

„Este extrem de important pentru noi să ne întâlnim și să ne împărtășim cunoștințele, pentru că medicina este într-o continuă dinamică. Eu sunt un pasionat de medicină și îmi place să diseminez informațiile pe care le primesc, la rândul meu, de la medicii cu experiență. Acum vorbim de osteoporoză, un subiect foarte sensibil în zilele noastre, de osteonecroza, de riscuri și tratamente. Lucrez la un spital din Belgia, și acolo e stela fel, se lucrează tot pe ghiduri terapeutice, care sunt impuse de niște societăți foarte mari. În momentul în care o altă societate vrea să impună alte reguli, poate chiar în contradicție cu cele existente, trebuie să vină cu niște criterii foate clare de schimbare, pe bază de studii și experiență pe cazuistică”, a menționat Dr. Tudor Azoicăi, medic specialist reumatolog la Spitalul Regional Montz – Belgia.

Participarea la simpozion a fost creditată cu 6 puncte EMC, maximul oferit pentru o manifestare de o zi.