Managerii de spitale vor fi evaluaţi prin intermediul unui Institut Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, prevede un proiect de lege adoptat, pe 19 octombrie, de plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de de act normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, propunându-se în principal: introducerea de noi criterii de formare iniţială şi de ocupare a posturilor prin concurs pentru toate categoriile de funcţii de conducere – manageri, directori executivi şi directori executivi adjuncţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, directori generali, directori medicali, medic-şef; se introduce noţiunea de criterii de calitate aferente programelor de formare, elaborate de către OMS în programul de asistenţă tehnică din PNRR; înfiinţarea unui Institut Naţional de Management al

Serviciilor de Sănătate ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, prin reorganizarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, care se desfiinţează.

Potrivit unui amendament, INMSS desfăşoară activităţi de formare profesională, în parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior medico-farmaceutic, în domeniul managementului serviciilor de sănătate şi alte domenii prioritare ale sistemului de sănătate naţional, în vederea obţinerii de atestate eliberate de Ministerul Sănătăţii, cursuri de scurtă durată şi alte tipuri de cursuri specifice în domeniile menţionate.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a criticat înfiinţarea institutului, cu noi posturi bugetate, apreciind că această nouă structură „nu are nicio valoare”. “Într-un interval regulat de timp o să vedeţi, la Neptun, toţi managerii cu neveste, cu amante, cu pile, cum fac acele cursuri de recalificare, diplome care nu au în spate nici valoare, nici competenţă. Nu are nicio valoare acest institut”, a afirmat Ungureanu.

Deputatul AUR Sorin Muncaciu a anunţat că parlamentarii grupului său s-au abţinut de la vot, pentru că proiectul introduce nişte criterii de calitate pe care le recomandă OMS, „care nu mai este o organizaţie a naţiunilor”. „Eu aş vrea să atrag atenţia că OMS nu mai este o organizaţie a naţiunilor, cum a fost până acum, atât timp cât este finanţată în mod prevalent din fonduri ale Big Pharma. Nu odată ni s-a întâmplat să primim de la OMS directive, care au fost în pandemie împotriva drepturilor cetăţenilor”, a susţinut Muncaciu. AGERPRES