Majoritatea adulților cu obezitate nu au primit un medicament pentru obezitate din 2015 până în 2023, iar dintre cei cărora li s-a prescris un medicament, 55% au avut cel puțin o rețetă, conform datelor studiului publicate în Diabetes, Obesity and Metabolism.
Într-o analiză reală a adulților cu obezitate care au participat la cel puțin un program de control al greutății sau au primit un medicament pentru obezitate de la 1 ianuarie 2015 până la 30 iunie 2023, cercetătorii au observat mai multe disparități cu prescripțiile de medicamente pentru obezitate.
Pentru adulții de culoare și hispanici a fost mai puțin probabil să li se prescrie un medicament decât adulților albi, pentru bărbați a fost mai puțin probabil să li se prescrie o rețetă în comparație cu femeile, iar pentru persoanele cu asigurări public erau mai puține șanse de a li se prescrie un medicament decât cei cu asigurare privată.
„În ciuda entuziasmului crescut în ceea ce privește farmacoterapia obezității, datele din lumea reală demonstrează că este subutilizată și probabil va rămâne așa în viitorul previzibil. Se pare că multe dintre barierele legate de subutilizarea chirurgiei metabolice și bariatrice se aplică și în cazul utilizării limitate a medicamentelor pentru obezitate,”a declarat Dr. Hamlet Gasoyan, medic în departamentul de medicină internă și geriatrie și investigator la Center for Value-Based Care Research de la Cleveland Clinic și profesor asistent la Cleveland Clinic Lerner College of Medicine de la Case Western Reserve University.
Dr. Gasoyan a afirmat că studiul dezvaluie o nevoie de strategii pentru a aborda barierele în calea accesului la medicamente pentru obezitate.„Se fac noi cercetări privind factorii care afectează utilizarea medicamentelor pentru obezitate, inclusiv ratele de utilizare a acestora, pentru a se îmbunătăți analiza politicilor care afectează utilizarea tratamentelor pentru obezitate – în special farmacoterapie pentru obezitate. Este un pas înainte încurajator. În același timp, pe măsură ce medicamentele pentru obezitate mai noi și mai eficiente devin disponibile, eterogenitatea preferințelor pacienților pentru gestionarea obezității ar crește și ea. Conștientizarea sporită a disparităților existente, abordarea stigmatizării cu privire la greutate și promovarea comunicării pacient-furnizor despre tratamentul obezității și în special farmacoterapie ar putea ajuta,” a spus Gasoyan.
Sursa: Healio