Mai multe spaţii de internare la Centrul Regional de Terapie Intensivă Neonatală din Iași

La Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi s-a finalizat extinderea Secţiei de Neonatologie, astfel fiind mărită capacitatea destinată activităţii medicale. Au fost amenajate trei saloane, unul dintre ele la etajul VI al unităţii medicale unde se află Centrul Regional de Terapie Intensivă Neonatală, iar celelalte două la etajul III. În acest mod vor fi izolate mai bine cazurile care vin din exteriorul spitalului, din alte judeţe, fiind evitată răspândirea infecţiilor.

„S-a extins spaţiul, şi este un lucru foarte bun pentru că acum avem un salon creat pentru cei care vin direct de la sala de naştere şi nu au nevoie de terapie intensivă, altul pentru cei care pleacă din reanimare în post-terapie, la care se fac culturi bacteriologice şi în funcţie de , dacă sunt sau nu colonizaţi, sunt duşi în celelalte saloane. Am creat şi o sală de alăptare care momentan este în lucru. În sfârşit, nu va mai fi la fel de aglomerat datorită acestei sechimbări“, a precizat prof. dr. Maria Stamatin, coordonatorul Centrului de Terapie Intensivă Neonatală.

Motivul principal pentru extinderea acestui spaţiu pentru nou-născuţii prematuri a fost creşterea adresabilităţii, care a fost una constantă în ultimii ani. Dacă în anul 2004, când a fost înfiinţat acest centru, erau tratate 400 de cazuri, în 2017 numărul lor a crescut până la 1.100.

Reprezentanţii unităţii medicale susţin că modificarea era necesară ca urmare a faptului că în ultimii trei ani au existat perioade lungi în care secţia era supraaglomerată, fiind trataţi chiar şi 84 de nou-născuţi din toată regiunea Moldovei în condiţiile în care capacitatea maximă este de 65 de locuri.

Astfel, spaţiul destinat prematurilor a crescut cu aproximativ 20%, numărul de paturi rămânând acelaşi.

În cadrul maternităţii există două secţii pentru nou-născuţi, una de 80 de paturi unde sunt copiii născuţi la termen, care nu prespun îngrijiri speciale şi încă o secţie de neonatologie cu 65 de paturi, dintre care 25 sunt pentru terapie intensivă neo-natală şi 40 pentru prematuri care necesită o monitorizare specială.