spit cfr.jpgPe 26 aprilie a avut loc recepţia finală a lucrărilor de consolidare, modernizare şi refuncţionalizare la Corpul B al Spitalului General CF Ploieşti, obiectiv de investiţie promovat în cadrul „Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă – Componenta B: Reducerea riscului seismic”, finanţat dintr-un împrumut de la Banca Mondială şi cofinanţat de Guvernul României.

Spitalul General CF Ploieşti face parte din cea mai importantă categorie de clădiri publice, categoria spitalelor de urgenţă, cu o pondere de 23% din totalul obiectivelor cuprinse în cadrul Componentei B a Proiectului.

Valoarea totală a investiţiei la momentul recepţiei lucrărilor a fost de 2.582.087,4 lei. Lucrările au avut ca obiectiv principal îmbunătăţirea comportării structurii în ansamblul ei, scopul prioritar fiind punerea în siguranţă a clădirii prin consolidarea structurii de rezistenţă, limitarea degradărilor la acţiunea cutremurelor şi asigurarea utilităţilor vitale care condiţionează funcţionarea spitalului în situaţii de criză.

Coordonarea implementării a fost asigurată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Administrator de Proiect, având colaborarea beneficiarului obiectivului de investiţie – Spitalul General CF Ploieşti.

Consolidarea clădirilor publice are ca principal scop asigurarea continuităţii funcţionării şi furnizării de servicii publice în eventualitatea producerii unui dezastru. Acest aspect este cu atât mai important în cazul spitalelor, care, în momentul producerii unui cutremur major şi imediat după producerea acestuia, trebuie sa fie operaţionale, în vederea asigurării serviciilor sanitare de urgenţă.