Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că este un susţinător al vaccinării ca „instrument de luptă împotriva bolii”, adăugând că autorităţile ar trebui să fie pro-active, să deruleze informări pentru a contracara „absurdităţile” şi „aberaţiile” din campaniile antivaccinare.
„Poziţia mea e clară: sunt un susţinător al vaccinului. Aici, în schimb, ar trebui să fim şi noi mai pro-activi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurdităţile şi toate aberaţiile pe care le-am auzit în campaniile – pe care nu ştiu cine le finanţează, vă spun sincer, nu pot să îmi dau seama cine le finanţează, dar e clar că sunt finanţate – campaniile antivacciniştilor, care, în mod evident, fac parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care este aplicată nu numai în România, ci este prezentă în mai multe ţări europene şi care, în mare parte, cred că îşi are izvorul în afara Europei, mai înspre est”, a afirmat Orban, la dezbaterea online „Resetarea sistemului de sănătate: de la experienţa din criza COVID, la reformă şi modernizare”.
Potrivit prim-ministrului, dezinformările sunt „sistemice, bine finanţate şi bine gândite”, generând o „reacţie absurdă din partea foarte multor oameni maturi” care dau crezare acestor campanii.
El a menţionat că Guvernul ia în calcul, pentru toamnă, punerea la dispoziţie a 3-4 milioane de doze de vaccin antigripal pentru populaţie. „Eu sunt categoric în favoarea vaccinului. El este fundamental un instrument de luptă împotriva bolii. Şi acum, de exemplu, noi căutăm vaccin antiCOVID. Sigur, căutăm şi tratament, dar căutăm vaccin antiCOVID. În gândirea pe care o avem pentru toamnă, când se estimează o revenire a epidemiei, ne gândim să facem o vaccinare antigripă pe scară largă, la 3.000.000 – 4.000.000, câte doze de vaccin reuşim să adunăm, ca un mijloc de a simplifica – să spun – că dacă îţi vine un caz care e vaccinat antigripă, care are simptome de gripă, mai mult ca sigur e COVID. Vaccinul este extrem de important. Reacţia noastră trebuie să fie campanii inteligente în care să convingem”, a spus el. AGERPRES