Pe lista de aşteptare pentru transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca figurează 2.300 de persoane, în timp ce numărul de transplanturi anuale este de sub 100.

„Noi, la Cluj, avem o listă de aşteptare de 2.300 de pacienţi, cu o listă de aşteptare activă de 1.000 de pacienţi. Numărul total al celor înscrişi pe listele de aşteptare este mult mai mare. Cifra în sine, 2.300, este mare. De ce?! Pentru că în România anual se fac cam 200-300 de transplanturi renale. Deci numai la Cluj este o listă de aşteptare de 10 ori mai mare decât numărul total de transplanturi care se fac în toată ţara. Anul trecut, noi am făcut 91 de transplanturi renale. Împărţiţi 2.300 la 100. De 23 de ori este mai mare lista de aşteptare decât se transplantează”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, coordonatorul Programului de Transplant, medicul primar Gheorghiţă Iacob.

La ICUTR au fost făcute până acum (începând cu anul 1992), 2.500 de transplanturi renale.

În 8 februarie, la ICUTR Cluj a avut loc primul transplant renal la un copil, în acest an. În medie, la ICUTR sunt realizate anual 6-7 transplanturi pediatrice, iar în prezent, pe lista de aşteptare sunt 23 de copii, dintre care 18 sunt pe lista activă. AGERPRES