mungiu_ostin1.JPGPeste 180 de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați și-au dat întâlnire la ediția a 18-a a simpozionului Farma Practic, care a avut loc între 2 și 4 noiembrie, la Gura Humorului. Evenimentul a fost organizat de compania de comunicare medico-socială Houston NPA.

Programul de conferințe s-a întins pe durata a două zile, timp în care participanții au avut acces la informații de maximă actualitate și au putut interacționa cu alți reprezentanți ai industriei farmaceutice. Simpozionul a fost creditat EFC și EMC, iar coordonatorii științifici ai ediției au fost prof.univ. dr. Marius Bojiță de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și prof. dr. Ostin Mungiu, președintele Asociației de Algeziologie din România.

Prof.dr. Ostin Mungiu a susținut o prezentare despre reperele istorice ce au marcat evoluția înțelegerii și terapiei durerii. Insistând asupra definițiilor date durerii de medicină, religie și filosogie de-a lungul timpului, prof.dr. Mungiu a prezentat diferitele terapii create în timp pentru combaterea durerii: de la primul analgezic la soluțiile promovate astăzi de medicina complementară.

Prof. dr. Marius Bojiță și-a concentrat prezentarea asupra medicamentelor generice, ca alternativă terapeutică eficientă la cele originale, explicând că: “Întrucât genericele folosesc aceleași substanțe active și aduc dovezi că mecanismul lor de acțiune este similar cu cel al produsului original, au implicit aceleași beneficii și aceleași riscuri.” De ce sunt, totuși, mai ieftine? „Medicamentele generice sunt mai accesibile pentru că producătorii de generice nu au aceleaşi costuri ca şi cei care dezvoltă un nou medicament. În plus, o dată ce sunt aprobate medicamentele generice, pe piață apare competiția care ține prețurile la un nivel scăzut”. Astăzi, aproape jumătate din rețetele emise în întreaga lume conțin medicamente generice. Utilizarea lor economisește europenilor aproximativ 13 miliarde de euro în fiecare an, pentru că, în medie, prețul medicamentului generic cu aceeași eficacitate ca acela original este cu 30% mai mic.

Prof.dr. Lenuța Profire (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași) s-a oprit asupra pericolului reprezentat de interacțiunile medicamentoase, care provoacă 6,5% din reacțiile adverse înregistrate la nivel global. Interacțiunile medicamentoase reprezintă o cauză majoră de morbiditate și mortalitate, fiind a doua cauză de deces accidental în Statele Unite. Printre subiecții cu risc crescut se află vârstnicii, bolnavii cronici și femeile care utilizează contraceptive orale (acestea pot interacționa cu antibioticele, antifungicele, antiviralele și laxativele, crescând riscul de sarcină nedorită). Rolul farmacistului este crucial în evitarea interacțiunilor medicamentoase.

„Farmaciștii fără frontiere”: Voluntariat pentru sănătate

Mihaela Mazăre a trecut în revistă evoluția proiectului „Farmacia socială” în primii doi ani de la debut. Lansat în 2010, în Cluj-Napoca, proiectul organizației nonguvernamentale “Farmaciștii fără frontiere” își propune să vină în ajutorarea pacienților cu afecțiuni severe și cu venituri foarte scăzute (sub 740 de lei pe lună). Până acum, 18 bolnavi au beneficiat de suportul oferit prin „Farmacia socială”. Pentru aceștia, „Farmaciștii fără frontiere” achită coplata prescripțiilor compensate, asigurând timp de un an medicamentele necesare. În plus, voluntarii organizației vizitează pacienții, la domiciliul acestora, pentru a se asigura că aceștia dispun de condițiile necesare efectuării complete și corecte a tratamentului. Asociația numără astăzi 68 de voluntari, dar farmaciștii speră ca, în scurt timp, să convingă și alți colegi să se implice în activitățile ONG-ului.

Alergia alimentară la copil

Prof.dr. Stela Goția a ales să vorbească despre alergia alimentară la copii, explicând că, până la vârsta de 3 ani, frecvența alergiilor alimentare este de 8%. Dacă, în urmă cu câteva decenii, acest procent era mult mai mic, acest lucru se datora unor coordonate diferite ale stilului de viață: expunerea precoce la bacterii, contactul cu animalele de grajd, alimentația naturală, predominant vegetariană, administrarea redusă de antibiotice la gravidă, nou-născut sau sugar, nașterea naturală și expunerea redusă la fumul de țigară. În prezent, riscul de sensibilizare și alergie este crescut la nou-născut și sugar din cauza unor factori precum: alimentația artificială, formulele pe bază de soia, diversificarea precoce a hranei, administrarea de antibiotice și expunerea la noxe și alergeni.

Tot la această ediție Farma Practic, dr. Doru Culicianu, Președintele Colegiului Medicilor Botoșani a prezentat o serie de noutăți legislative privind sănătatea și securitatea muncii în domeniul farmaceutic. Cu această ocazie, participanții au putut afla mai multe despre efectuarea examenelor clinice la angajare, respectiv periodice, contextele în care se fac acestea și contraindicațiile de care trebuie să țină cont medicii pentru fiecare categorie de angajat din industria farmaceutică.

Următoarea ediție Farma Practic va avea loc între 16 și 18 noiembrie la Poiana Brașov, unde sunt așteptați farmaciști și asistenți de farmacie din județele Alba, Mureș și Sibiu. Cei care doresc să se înscrie la această ediție o pot face la: evenimente@houston.ro sau 0725.221.016, respectiv 021-317.09.43. În același weekend, Houston organizează și Conferința Asociației de Fibroză Chistică din România-Ediția a III-a, cu tema Fibroza chistică de la nou-născut la adult, eveniment creditat cu 12 EFC și 5EMC. Evenimentul va avea loc la Hotel Ibis Palatul Parlamentului, 17-18 noiembrie. Pentru detalii și înscriere: andra.botnaru@houston.ro, tel 0756.030.391, 021-317.09.43.