medici2.jpgMinistrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat, vineri, la Zalău, că ministerul pe care îl conduce poate lua măsuri „destul de limitate” pentru a împiedica plecarea medicilor peste hotare.

„Problema este socială, nu este a Ministerului Sănătăţii, în primul rând.(…)Medicii de ce pleacă? Pentru că au salariu mai mare şi, poate, pentru o aparatură mai atractivă. (…) Nu suntem încă la nivel ţărilor din Vest, care au un sistem atractiv, au bani ca să schimbe aparatura tot la cinci ani şi aşa mai departe. Noi, ca să oferim un salariu asemănător cu cel din Vest, astăzi, ar fi o iresponsabilitate”, a afirmat Ladislau Ritli.

Acesta a adăugat faptul că ceea ce poate face ministerul este să creeze tinerilor medici posibilitatea să se specializeze mai uşor, optimizând sistemul de rezidenţiat, în vreme ce autorităţile locale pot oferi facilităţi precum locuinţă sau loc de muncă pentru membrii familiilor cadrelor medicale.

„Măsurile sunt, din partea Ministerului Sănătăţii, destul de limitate. Probabil că această situaţie se rezolvă odată cu creşterea potenţialului economic al ţării sau a anumitor elemente sociale”, a subliniat ministrul Sănătăţii, care a atras atenţia mai mult asupra faptului că „trebuie să ne pregătim pentru ca bolnavii să nu plece, pentru că plecarea bolnavului înseamnă că şi resursele financiare merg după el”.

Pe de altă parte, Ladislau Ritli a precizat că plecarea în străinătate a medicilor este şi o „problemă morală” şi o „pierdere financiară”, în condiţiile în care statul cheltuie resurse importante pentru şcolarizarea lor. Ministrul Sănătăţii se află vineri, într-o vizită în Sălaj, progamul acestuia incluzând vizite la Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, la fundaţiile non-profit „Centrul pilot de referinţă pentru boli rare NoRo” şi Centrul de recuperare, tratament şi îngrijire „Acasă” şi Spitalul de Boli Cronice Crasna, alături de întâlniri cu directorii de spitale şi reprezentanţii administraţiilor locale care au în administrare unităţi medicale cu paturi. AGERPRES