Cele două laboratoare de analize medicale din zona Topliţa nu au mai putut încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Harghita, întrucât nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute de lege.
Directorul CJAS Harghita, Rodica Biro, a declarat că reglementările prevăd că toate laboratoarele sau punctele de lucru ce urmează a fi cuprinse în contractul de furnizare de servicii medicale paraclinice-analize de laborator, trebuie să fie aibă certificat ISO.
Laboratoarele care au îndeplinit această condiţie şi care au încheiat contracte cu CJAS sunt Prodia Miercurea Ciuc, cu puncte de recoltare a analizelor medicale la Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc şi Topliţa, Laboratorul Clinica Polisano Miercurea Ciuc şi Laboratorul Serolab Odorheiu Secuiesc. Cele două laboratoare din Topliţa nu au îndeplinit condiţiile şi nu mai pot efectua analize decontate de CJAS, ci doar contra cost.
Cetăţenii din zona Topliţa pot apela la punctele de lucru ale laboratorului care are contract, unde se recoltează probele, urmând ca analizele să se efectueze la Miercurea Ciuc. ‘Situaţia creată nu prezintă riscul unor disfuncţionalităţi la nivelul acestei categorii de servicii, deoarece pentru zonele în care nu mai funcţionează laboratoarele care au prestat serviciile medicale paraclinice până la 30.04.2010 există puncte de recoltare ale laboratoarelor acreditate care vor efectua analizele solicitate. Pentru informarea populaţiei la sediul spitalelor teritoriale există afişat anunţurile cu programul de funcţionare şi locaţia punctelor de recoltare’, a declarat Rodica Biro. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina