La Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au sosit primele zece ventilatoare mobile din ţară

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara au sosit, joi, primele 10 ventilatoare mobile din ţară, care vor putea fi montate în Secţia de chirurgie toracică, dar, la nevoie, vor putea fi mutate la Secţia ATI a unităţii medicale.

Achiziţia a costat 1.106.000 de lei, fiind plătită de Primăria Timişoara, iar comanda a fost făcută de medicii spitalului de la primele semnale ale pandemiei, înainte de declararea ei oficială.

Primarul municipiului, Nicolae Robu, a explicat că pandemia COVID-19 a prins întreaga lume nepregătită din multe puncte de vedere, inclusiv tehnic.

„Ne-au sosit cele 10 ventilatoare pentru Spitalul ‘Victor Babeş’. (…). Cererea unor astfel de aparate a devenit aşa de mare, încât chiar având bani era aproape imposibil de găsit furnizori care să facă livrarea în timp util. Primăria Timişoara şi spitalul său, ‘Victor Babeş’, s-au mişcat repede şi astfel s-a ajuns ca aici să sosească primele ventilatoare la nivel naţional. Ele sunt dintre cele mai performante care există în lume şi pot fi folosite atât fix, în asociere cu paturi ATI sau pe lângă paturi obişnuite, cât şi movibil, în asociere cu paturi mobile, în timpul transportului bolnavilor”, a afirmat Nicolae Robu.

Potrivit datelor furnizate la finalul săptămânii trecute de primar, numărul celor vindecaţi în Spitalul „Victor Babeş” Timişoara a depăşit 400, dintre care doar 233 provin din judeţul Timiş.

În prezent, în judeţul Timiş sunt 486 de persoane aflate în izolare la domiciliu şi 311 carantinate. AGERPRES