spitalul-cfr-2.jpgMinistrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există o multitudine de factori favorizanţi care au determinat apariţia infecţiei de natură nosocomială la cele două paciente care au ajuns în stare gravă la Spitalul Universitar din Bucureşti după ce au fost supuse unor intervenţii chirurgicale minore.

Din prezentarea concluziilor anchetei efectuate la Spitalul CF2 a reieşit că în urma analizei foilor de observaţie a întregii documentaţii privind funcţionarea unităţii spitaliceşti precum şi a constatărilor din teren şi a discuţiilor cu personalul medico-sanitar a rezultat că ambele paciente au suportat intervenţii chirurgicale minore, dar manopere diferite.

Potrivit rezultatelor anchetei, nu au fost respectate condiţiile igienico-sanitare specifice blocului operator şi nici condiţiile de sterilizare, nu a existat un control corect şi continuu al circulaţiei germenilor în spital. Ministrul a mai spus că s-a constat şi lipsa unei politici de aprovizionare a dezinfectantelor în funcţie de ciclul de risc infecţios identificat pe fiecare secţie.

”Nu se cunosc procedurile clare de asfixie, nu există control a apei sterile utilizate, sunt discontinuităţi în aprovizionarea cu dezinfectante pentru spălatul pe mâini a chirurgilor”, a spus ministrul Cseke Attila. La rândul său, Molnar Geza, consilier al ministrului Sănătăţii, a făcut referire la faptul că medicamentele care at fi trebuit să fie injectate erau preparate dimineaţa şi stăteau în seringă până ajungeau să fie administrate, timp în care se infectau cu germen. Molnar Geza a adus în discuţie şi faptul că medicii nu ar fi trebuit să intre în sală dacă au constatat că nu sunt respectate condiţiile necesare.


Consilierul ministrului a subliniat că au mai existat trei cazuri cu infecţii care se află la alte spitale, dar acestea nu au legătură cu infecţia nosocomială, fiind complicaţii ale intervenţiilor chirurgicale. Nici cei trei nou născuţi nu au nicio legătură cu infecţia din blocul operator, ei fiind internaţi la neonatologie. Molnar Geza a spus că în 2009 au fost raportate 8.583 de infecţii nosocomiale, atrăgând atenţia că Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că nu se face sterilizarea instrumentarului din blocul operator decât în autoclavă. El a mai spus că instrumentarul era sterilizat cu aer cald, ceea ce era împotriva regulilor şi protocoalelor, subliniind că nu s-au respectat manoperele şi protocolul de perfuzie. Totodată, s-a constatat că instrumentarul era reutilizat, un exemplu fiind cazul valvelor ginecologice, iar în blocul operator nu exista un mediu steril.

Şeful Direcţiei Medicale din Ministerul Transporturilor, Victoria Iacob, a spus că situaţia de la spital era cunoscută doar din punct de vedere al problemelor administrative, fostul manager Constantin Tănase nu a mai convocat o şedinţă de consiliul consultativ din 2009. Ea a spus că nu a primit niciun fel de memoriu vizavi de situaţia din spital şi că a existat o lipsă de comunicare cu managerul. Directorul Victoria Iacob a mai spus că întreg comitetul director al spitalului a fost demis şi în perioada următoare urmează anchete în toate spitalele care aparţin de Ministerul Transporturilor, dar a adăugat că secţia îţi va relua activitatea pentru că este o foarte bine dotată, precizând însă că aceasta va rămâne închisă până se obţin toate rezultatele analizelor privind infecţia.


Consilierul ministrului Sănătăţii a mai precizat că aceşti germeni gram negativi sunt peste tot, dar nu provoacă infecţii decât atunci când găsesc mediul propice, cum ar fi perfuziile. El a adăugat că în ţările din vestul Europei se raportează între 8 şi 10% infecţii nosocomiale, în timp ce la noi sunt sub 1% deşi, potrivit lui Molnar Geza, există o reglementare legală care îi obligă pe manageri să raporteze aceste infecţii fără să fie sancţionaţi. Ministrul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor din România privind rezultatele anchetei de la Spitalul CF2 şi a declarat că se aşteaptă finalizarea anchetei de la Spitalul din Piteşti.AGERPRES