Peste 200 de medici ginecologi din ţară şi 45 de somităţi ale medicinei pe plan internaţional au participat, în perioada 13-15 noiembrie, pentru prima dată în România, la un congres al Federaţiei Internaţionale de Ginecologie şi Obstetrică (FIGO), a declarat dr. Petru Chitulea, organizatorul manifestării.
„FIGO este organizaţie mondială, legată de OMS şi avem onoarea de a-l avea printre noi pe însuşi secretarul general al federaţiei, profesorul Cabero Roua. Putem spune că FIGO este un fel de Vatican al ginecologiei şi obstetricii. Este prima oară în România când se organizează un congres oficial sub egida FIGO. Este o mare onoare pentru Universitatea din Oradea, pentru România, în general”, a declarat conf. univ. dr. Petru Chitulea, preşedintele congresului.
Tinerii medici din ţară au avut posibilitatea să afle, pe parcursul celor trei zile, ultimele noutăţi în practica medicală ginecologică, direct de la personalităţi de renume mondial, cunoscute „doar din cărţi şi manuale”. Se discută probleme actuale ale obstetricii şi ginecologiei, legate de fertilitate, naştere, operaţia cezariană, dezvoltarea intrauterină a fătului, hipertensiunea arterială în sarcină, dar şi beneficiile şi dezavantajele contracepţiei.
Printre specialiştii invitaţi care au expus prezentări sunt medici de primă mână din SUA (David Archer), Italia (Giuseppe Benagiano), Spania (Cabero Roua – secretarul general al FIGO), Germania (Thomas Rabe, preşedintele Societăţii germano-române de obstetrică ginecologie), Ungaria (Gyorgy Bartfai), Serbia (Tihomir Vejnovic, autorul celei mai moderne metode de operaţie cezariană). Dintre participanţii români îi amintim pe dr. Doru Anastasiu, decanul UMF Timişoara, şeful Clinicii Polizu din Bucureşti, dr. Nicolae Suciu, profesor universitar la catedra de Obstetrică-Ginecologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucuresti.
Evenimentul medical a avut loc la Hotel Continental şi cuprinde, sub egida Congresului FIGO, al X-lea Congres româno-german de obstetrică şi ginecologie precum şi Gala premiilor Fundaţiei Egon and Ann Diczfalusy. Organizaţia promovează tinerii cercetători, medici, biologi, geneticieni, dar şi studenţii dornici de afirmare, acordând distincţii cercetătorilor pe care îi consideră potenţiali laureaţi ai premiilor Nobel: Premiul „Young Scientist Award”, unui tânăr cercetător cu vârstă de până la 40 de ani şi premiul „Diczfalusy”, în semn de recunoaştere a întregii activităţi ştiinţifice unui membru marcant al comunităţii ştiinţifice internaţionale. Pentru medicii care nu au putut participa la manifestări, organizatorii vor posta lucrările şi pe internet pe pagina oficială a Societăţii române de ginecologie, www.sogr.ro. AGERPRES