Tratamentul litiazei aparatului urinar, incontinenta urinara la femeie si la barbat, complicatiile aduse de cistectomia radicala, transplantul renal, tratamentul cancerului de prostata, precum si infertilitatea masculina si tratamentul tumorilor peniene au fost doar cateva dintre subiectele tratate in cadrul celui de-al XXV-lea Congres National de Urologie, ROMURO 2009, care a avut loc in perioada 27 – 30 mai.
Congresul a reunit nume mari ale urologiei romanesti, precum prof. dr. Ioanel Sinescu, conf. dr. Gabriel Gluck, prof. dr. Petrisor Geavlete, prof. dr. Gheorghe Bumbu, dar si ale Scolii Europene de Urologie. Printre invitatii din Europa se numara si secretarul general al Asociatiei Europene de Urologie, prof. Per-Andres Abrahamsson (Lund, Suedia), prof. J. Palou Redorta (Barcelona, Spania) si prof. S. Minhas (Londra, Marea Britanie).
Transplantul renal si cancerul de prostata au fost subiectele unei zile intregi de dezbateri. Cu aceasta ocazie, prof. Sinescu a facut o prezentare a tehnicilor moderne de transplant renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni, prezentand de asemenea si un bilant al transplaturilor renale realizate la acest institut. Astfel, in perioada iunie 1997 – mai 2009, au fost realizate 1000 de transplanturi, cu o medie de 83-84 de proceduri pe an, situatie care ne plaseaza in randul tarilor cu traditie in realizarea de transplant renal. Dintre persoanele care au beneficiat de un transplant renal, 949 au fost adulti (dintre care 42 diabetici) si 51 receptori pediatrici. Dintre cei 1000 de transplantati, in urma monitorizarii, s-a constatat ca 701 prezinta functie renala normala, 98 dintre persoane au decedat din alte cauze, avand insa functia renala normala, iar restul au fost pierduti din evidenta.
Incontinenta urinara de efort aparuta la femei a fost una dintre temele abordate de dr. Calin Chibelean, de la Institutul Clinic Fundeni. Acesta a prezentat tipurile de incontinenta urinara, factorii care duc la aparitia incontinentei urinare la femei (sexul, rasa, problemele neurologice, problemele anatomice, nasterea, interventiile chirurgicale din zona pelvina), metoda de evaluare a pacientei pentru stabilirea metodei terapeutice ideale (examinarea pelvica: examinarea mucoasei vaginale, urmarirea unor posibile anormalitati, examinarea integritatii musculare, analizarea pacientei in urma tusei provocate; mobilitatea uretrei; mobilitatea colului vezical).
O alta tema abordata a fost cea a incontinentei urinare la barbati, moment in care prof. Dr. Nicolaus Vesa, medic roman stabilit in Germania, a prezentat o noua metoda de tratament aflata inca in stadiu experimental: banda functionala. Banda functionala este un tratament folosit de mult timp in cazul femeilor, fiind insa supus studiilor pentru a se vedea daca este o metoda indicata si in cazul barbatilor. Studiul prof. Vesa a implicat 23 de barbati, dintre care sapte au fost complet vindecati de incontinenta urinara, 15 au prezentat imbunatatiri, un singur pacient neprezentand progrese. Potrivit dr. Vesa, principalul lucru de care trebuie tinut cont in utilizarea benzii functionale este faptul ca timp de 6-8 saptamani bolnavul nu trebuie sa faca efort, altfel banda poate alunca.
Prof. Dr. Petrisor Geavlete, medic primar urolog a prezentat o interventie pentru litiaza tractului urinar superior (“pietre la rinichi”) si anume ureteroscopia flexibila. Noutatea adusa de aceasta tehnica este faptul ca ureteroscopia flexibila poate fi folosita cu usurinta, fara riscuri, si in cazul gravidelor. In prezent tehnica a fost aplicata pe aproximativ 5.500 de persoane, inregistrand o rata de succes de 87,8 la suta. In cazul in care interventia este repetata, rata de succes creste la 95,6 la suta.
Tema infertilitatii masculine a fost tratata de catre dr. Sebastian Voinea, de la Institutul Clinic Fundeni. Potrivit acestuia, in sase din zece cupluri, declarate infertile dupa un an de tentative nereusite de concepere a unui copil, barbatul este cel infertil. Din acest motiv, atunci cand un cuplu se prezinta la medicul ginecolog, primul investigat este barbatul, prin realizarea unei spermograme. Daca spermograma este normala se continua cu investigarea femeii. Daca se constata ca barbatul este cel infertil, acesta este directionat catre un medic urolog care va determina cauza infertilitatii si cel mai indicat tratament.
Congresul, desfasurat sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Romaniei, a marcat si un moment important din istoria urologiei romanesti: Celebrarea a 100 de ani de Urologie in Romania. Este vorba despre perioada 1909-2009, anul 1909 reprezentand momentul in care prof. Petre Herescu a infiintat Societatea Romana de Urologie.