Medici specialiști din țară și din străinătate se reunesc la Cluj-Napoca, începând de vineri, timp de trei zile, la atelierul de lucru cu tema „Tulburările respiratorii în timpul somnului – de la diagnostic la terapia cu CPAP și ventilație non invazivă”. Manifestarea este organizată de secțiunea de Somnologie a Societății Române de Pneumologie, în parteneriat cu Universitatea de Medicina și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.
Coordonatorul comitetului de organizare al evenimentului științific este conf. univ. dr. Doina Todea de la UMF Cluj-Napoca. La eveniment vor participa medici specialiști și rezidenți în domeniile pneumologie, cardiologie, ORL, neurologie, interne, nutriție, diabet, psihiatrie, pediatrie, medicină de familie, precum și studenți.
În cadrul reuniunii vor fi discutate aspecte referitoare la diagnosticul diferențial al TRS (tulburări respiratorii în somn), sindromul de apnee în somn (SAS), obezitatea-hipoventilația nocturnă și implicațiile sale, terapia CPAP (continuous positive airway pressure-administrarea oxigenului cu presiune continuă pozitivă) și aplicații ale ventilației non invazive în practica clinică.
Apneea de somn este o afecțiune a aparatului respirator caracterizată prin pauze respiratorii repetate, frecvente în timpul somnului. Criteriile pentru diagnosticarea SAS sunt diferite la copii față de adulți. Apneea obstructivă este definită la copii ca lipsa a două respirații, în timp ce la adulți-ca absență a fluxului respirator timp de zece secunde. SAS a fost clasificat în apneea obstructivă (ASO), apneea centrală și apneea mixtă. Colapsul cailor respiratorii din ASO produce sforăit intens sau profund. Asfixia progresivă determină trezirea bruscă a pacientului și astfel se restabilește fluxul respirator normal. Odată cu reluarea respirației, pacienții readorm și sforăitul intens reîncepe. Această secvență se repetă de zeci de ori pe noapte ducând la fragmentarea somnului. Oprirea respirației din ASO conduce la scăderea concentrației oxigenului în sânge (hipoxie). Deși rară, ASO la copii determină întârziere în dezvoltare și instalarea cordului pulmonar (hipertrofia ventriculară dreaptă).
Tratamentul ASO include schimbarea stilului de viață, administrarea oxigenului cu presiune continuă pozitivă-care previne colapsul căilor respiratorii în timpul somnului-și intervenție chirurgicală. Manifestarea de la Cluj-Napoca are și menirea de a sensibiliza opinia publică asupra riscurilor nediagnosticării la timp a acestei patologii. AGERPRES