hepatitaB.jpgAproximativ 100 de pacienţi cu afecţiuni hepatice, familiile acestora şi medici preocupaţi de patologia hepatică au participat, sâmbătă, la Conferinţă regională „Hepatopac”, care îşi propune să crească nivelul de informare medicală a bolnavilor cu afecţiuni virale cronice şi a apropiaţilor acestora.
Evenimentul aflat la cea de-a doua ediţie a fost organizat de Houston NPA şi Filiala Cluj a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAHR) şi a abordat problematica pacienţilor atât din perspectivă medicală, cât şi din perspectivă socială.

Pe agenda evenimentului s-au aflat teme precum „Ce sunt hepatitele cronice virale şi cine trebuie să le trateze”, „Evoluţia hepatitelor cronice virale”, „Manifestările clinice ale hepatitelor cronice virale”, „Hepatitele cronice virale şi sarcina”, „Diagnosticul de laborator în hepatitele cronice virale”, „Stilul de viaţă al bolnavilor cu hepatită cronică virală”, „Mijloacele actuale de tratament antiviral”, „Reacţiile adverse ale tratamentului antiviral”, „Vaccinarea în hepatita cronică virală” şi „Legislaţia actuală privind tratamentul hepatitei cronice virale şi a cirozei hepatice”.

Printre lectorii care s-au adresat pacienţilor s-au aflat prof. univ. dr. Vasile Andreica, prof. univ dr. Victor Cristea, conf. univ. dr. Cristina Mogoşan, conf. univ. dr. Paula Szanto, asist. univ. dr. Claudia Hagiu, şef de lucrări dr. Adriana Cavasi, dr. Simion Balteş, dr. Lidia Ciobanu, dr. Dana Damian, dr. Liliana Dina, dr. Vasile Grumaz, dr. Dana Matei, dr. Roxana Zaharia, psiholog Cerasela Libeg şi Stelian Mărginean – preşedintele APAH Cluj. Coordonatorul ştiinţific al evenimentului a fost prof. univ. dr. Vasile Andreica, şef de secţie la Institutul Regional de Gastroenterologie din Cluj-Napoca.

Conferinţa a acordat o atenţie deosebită abordării sociale a problemelor pacienţilor cu afecţiuni hepatice, iar din acest motiv la reuniune au participat şi reprezentanţi ai vieţii politice, precum senatorul PSD Alexandru Cordoş, deputatul PSD Aurelia Cristea, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu. Sunt prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj, Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Prima ediţie a „Hepatopac” s-a desfăşurat în martie 2012, la Cluj-Napoca şi a reunit peste 100 de pacienţi, familiile lor şi cadre medicale, iar printre temele abordate s-au aflat răspunsul la tratament, perspectivele acestuia pentru hepatitele cronice virale, stilul de viaţă al pacienţilor cu afecţiuni hepatice şi discriminarea acestora pe plan social.

Estimările arată că peste două milioane de români trăiesc cu virusul hepatitei B sau C. În prezent, doar 1% dintre cei infectaţi cu virusul hepatitei B au acces la tratament şi sub 1% în cazul celor infectaţi cu virusul hepatitei C. Netratată, hepatita B evoluează în ciroză hepatică la 30% din pacienţi, iar virusul hepatitei B este responsabil de 70% din cancerele hepatice primitive. În cazul hepatitei C, aproximativ 80% din infecţiile acute se cronicizează. Un sfert din cei cu hepatită cronică C dezvoltă ciroză hepatică, iar unul din cinci pacienţi cu hepatită cronică C dezvoltă cancer hepatic.

Potrivit datelor prezentate la prima ediţie a „Hepatopac”, aderenţa la tratament poate fi decisiv influenşată de măsura în care medicul curant se ocupă de educarea medicală a pacientului. Astfel, aderenţa la terapie este de 47% pentru pacienţii cărora medicii nu le-au oferit educaţie terapeutică, dar poate urca până la 61% în cazul celor care au beneficiat de informare din partea cadrelor medicale. AGERPRES