farmapractic_15.JPGÎntre 29 iunie-1 iulie 2012 s-a desfășurat la Hotel „Piatra Mare” din Poiana Brașov cea de-a XIV-a ediție a simpozionului Farma Practic, organizat de către Houston, companie independentă de comunicare medicală și organizare evenimente. Evenimentul a reunit peste 150 de farmaciști și asistenți de farmacie din București.

Printre lectorii care au susținut prezentări în cadrul simpozionului s-au numărat: farm. Rodica Aluaș, dr. Cătălin Belinski, conf. univ. Carmen Bușneag, dr. Amr Elkadi, dr. Ana Maria Florescu, prof. dr. Nicolae Hâncu, farm. Geza Hovarth, dr. Gabriel Ilie, farm. Michael Muhlhaupt, dr. Alina Tănțău, dr. Corina Ureche, dr. Ioana Vodă.

Programul simpozionului creditat cu 16 puncte EFC și 12 puncte EMC a fost structurat pe două zile, cuprinzând mai multe sesiuni științifice. Prezentările de tip interactiv au stârnit interesul participanților, unul dintre farmaciști fiind răsplătit cu titlul „cel mai activ participant”, în urma reprizelor de întrebări fulger formulate de organizatori. Astfel, farmacista Alina Năstase a câștigat o participare gratuită la următoarea ediție a Farma Practic, programată pentru 28-30 septembrie 2012.

Evenimentul a oferit informații legate de afecțiuni și produse nou lansate sau deja prezente pe piață și a oferit cadrul optim pentru dezbateri legate de particularităţile şi provocările profesiei de farmacist, precum importanța unei bune coordonări manageriale în farmaciile independente în perioada de criză, riscul calității sau prezentări despre alternativele de tratament disponibile în farmacie în cazul durerii, despre fitoterapie, infecții ORL, administrarea corectă a medicamentelor, pași în diversificarea alimentației la sugari și interacțiuni medicamentoase.

Colaborarea dintre medic, farmacist și asistent de farmacie

O dată cu cea de-a treia participare la un simpozion Farma Practic, prof. dr. Nicolae Hâncu a punctat cât de important este pentru pacient ca medicul, farmacistul și asistentul de farmacie să lucreze împreună. Prof Hâncu s-a arătat un susținător puternic al prezenței farmacistului în orice tip de manifestație medicală sau atunci când vine vorba despre lansarea ori testarea vreunui medicament.

„Situația persoanelor cu boli cronice, în special despre asta este vorba, dar și a celor cu boli acute este una extrem de complexă. Medicul fără îndoială este cel care are diagnosticul și are prescripția. Punerea în aplicare a prescripției fără ajutorul farmacistului sau a asistentului de farmacie este mult îngreunată, aproape că nu există. Din acest motiv eu vă mărturisesc că farmaciștii sunt un grup profesional pe care eu îl apreciez foarte mult și tot timpul l-am avut alături de noi. Nu a fost promovare de medicament care să nu se facă și alături de farmaciști. Prezența acestui grup profesional este extrem de importantă în sistemul de sănătate”, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Produsele cosmetice, alergii și reacții ale corpului

Dr. Corina Ureche a prezentat una dintre cele mai interesante lucrări ale celei de-a XIV-a ediție a Simpozionului Farma Practic, abordând problema alergiei la produsele cosmetice. Astfel, dr. Ureche a explicat cum șamponul, balsamul sau cremele de întreținere pot cauza reacții puternice dacă au în componență substanțe periculoase pentru piele sau pentru mucoase.

„Având în vedere că toate produsele cosmetice sunt mixturi complexe de substanțe este foarte greu să spunem cam cum să ne orientăm atunci când ne alegem cosmeticele. În general ele sunt substanțe admise și permise și folosite cu succes. Totuși, în funcție de sensibilitate, fiecare trebuie să știe să își aleagă produsele. Printre cele mai agresive comsetice sunt cele care conțin parafenilendiamina, conținută în majoritatea vopselelor de păr, sunt acești parabeni despre care se tot povestește și din fericire se utilizează mai puțin și mai sunt cele cu retinol sau cele cu hidroxiacizi. Dacă pacienții au reacții adverse la produsele cosmetice trebuie în primul rând să știe foarte bine ce au folosit, să facă rost inclusiv de o etichetă a produsului cu care să se adreseze farmacistului sau medicului alergolog/dermatolog pentru a încerca să identifice care ar fi cea mai agresivă problemă a produsului”, a declarat dr. Corina Ureche, UMF Târgu Mureș.

Terapia modernă în afecțiunile benigne esofagiene și gastrice

Printre prezentările care au stârnit interestul sălii s-a aflat și lucrarea susținută de Dr. Alina Țănțău – boala de reflux gastro-esofagian și ulcerul gastro-duodenal. Dr. Țănțău a identificat câteva dintre cauzele care ar putea genera apariția unor astfel de afecțiunii: adresabilitatea scăzută către medic a pacientului cu suferință digestivă, tratamentul nerespectat sau posibilitățile limitate de diagnostic. Conform unei stastistici din 2005 doar 2 din 5 pacienți simptomatici consultă medicul pentru bolile de reflux gastro-esofagian și ulcer gastro-duodenal, în timp ce doar 1 din 5 persoane beneficiază de tratamentul adecvat pentru cele două maladii.

Afecțiunile urechii și ce trebuie să facă un pacient pentru a scăpa de ele

Dr. Ioana Vodă a susținut o lucrare interesantă legată de managementul urgențelor simple ale urechii. Clasificarea otitelor, aspectele clinice, dopul de ceară și tratamentul medicamentos care trebuie aplicat au constituit punctele cheie ale prezentării.
„Problemele la nivelul urechilor sunt delicate. Dacă este prima dată când pacientul are o problemă a urechii atunci poate încerca să se vindece sub îndrumarea farmacistului sau a asistentului de farmacie, folosind picături sau dizolvante,iar dacă problema se rezolvă înseamnă că a fost o întâmplare nefericită și nu gravă. Însă dacă problema recidivează și pacientul are probleme constante care nu se rezolvă cu picături ușoare/dizolvanți/OTC-uri direct de la farmacie, atunci trebuie să consulte un medic ORL-ist pentru a găsi cauza reală”, a declarat dr. Ioana Vodă.

Urgențele frecvente în patologia oculară

Dr. Amr Elkadi a explicat cum farmaciștii pot ajuta și îndruma pacienții care se prezintă cu afecțiuni ale ochilor către medic ori le pot prescrie un medicament optim în tratarea afecțiunilor oculare. „Sfatul meu pentru farmaciști este să fie atenți la ceea ce dau pacienților, iar în momentul în care pacientul are un semn de simptomatologie mult mai gravă să îl îndrume către medicul oftalmolog. Doar dacă simptomele sunt mai normale, cum ar fi cele de sezon, spre ex conjunctivita de primăvară, este bine să administreze tot timpul un tratament antiinflamator. După părerea mea nu trebuie folosit cortizon, ci suplimente de lacrimi artificiale, lubrifiant pentru ochi, vitamina A și să evite orice complicație la nivelul ochilor. Este indicat un medicament care să diminueze simptomatologia până când pacientul se prezintă la oftalmolog”, a declarat dr. Amr Elkadi.

Următoarele ediții ale Simpozionului Farma Practic sunt:

Farma Practic ediția XV 28 – 30 septembrie 2012 – pentru farmaciștii si asistenții de farmacie din jud. Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj

Farma Practic ediția XVI 12 – 14 octombrie 2012 – pentru farmaciștii și asistenții de farmacie din jud. Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița și Călărași

Farma Practic ediția XVII 26 – 28 octombrie 2012 – pentru farmaciști și asistenți în principal din jud. Botoșani, Suceava, Iași, Neamț

Pentru detalii și înscrieri la evenimentele viitoare: 021-317.09.43; 0725.221.018 sau evenimente@houston.ro / www.houston.ro