Programul de tratament pentru persoanele seropozitive din România poate fi îmbunătățit, a declarat Iulian Petre, director executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), la dezbaterea „Priorități naționale în lupta împotriva HIV în România„, prilejuită de încheierea proiectului „Prin ochii mei„.

Potrivit acestuia, pacienții nu trebuie să mai fie puși în pericol prin întreruperile de tratament, fiind nevoie de un efort susținut pentru a preveni, controla și chiar trata infecția HIV în România. Iulian Petre a spus că proiectul „Prin ochii mei” a însemnat pentru UNOPA posibilitatea de a interveni și a remedia anumite probleme.

Am vrut să împuternicim, în primul rând, persoanele seropozitive să-și cunoască și să-și apere mai bine drepturile și am lucrat direct cu pacienții și organizațiile de pacienți. Proiectul a însemnat o activitate de monitorizare a accesului pacienților la tratament și am făcut și un raport — ‘Tratamentul ARV în România’ — prin care am arătat disfuncționalitățile care există în cadrul programului de tratament și am propus soluții și modalități de îmbunătățire a acestui lucru. Am mers în județe și am încercat să informăm societatea civilă de acolo și comunitatea despre faptul că infecția cu HIV există în continuare, nu a dispărut, și că e nevoie de intervenții în această direcția, mai ales în direcția de prevenire și educație pentru sănătate. Acest proiect a însemnat un efort de mobilizare a autorităților în a găsi soluții pe anumite probleme pe care le-am identificat și am început acest dialog cu autoritățile și sperăm să se miște, să se ajungă și la lucruri legiferate. Avem nevoie de medicamente noi pentru tratament și s-au făcut pași în direcția aceasta, avem nevoie de strategie națională în zona HIV, avem nevoie de un for coordonator, care a dispărut în ultimii ani, lucrurile astea sperăm ca ministerul, prin receptivitatea pe care a arătat-o, să le ducă la bun sfârșit„, a afirmat el.

Potrivit acestuia, în urma realizării raportului ‘Tratamentul ARV în România’ s-a ajuns la o serie de concluzii, și anume: în perioada 2004 — 2017 aproape în fiecare an au existat probleme în asigurarea tratamentului pacienților seropozitivi din România; în prezent, pacienții seropozitivi nu beneficiază de medicamente noi ARV intrate în România; au existat întreruperi semnificative de tratament care au afectat în mod negativ starea de sănătate a pacienților seropozitivi; în ceea ce privește analizele specifice nu există un sistem clar de monitorizare a persoanelor care beneficiază de aceste analize; nu toate persoanele seropozitive beneficiază de analize specifice. Proiectul a început pe 15 ianuarie 2016. AGERPRES