IBCVT-1.jpgŞefa Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, dr. Klara Brânzaniuc, a declarat că în urmă cu doi ani instituţia a fost nevoită să rezilieze contractul cu un furnizor de săpun dezinfectant din Târgu Mureş, după ce acesta s-a dovedit a fi contaminat. Dr. Brânzaniuc a spus că în luna august 2014 IUBCvT Târgu Mureş a achiziţionat, în urma unei licitaţii, un lot de 200 de flacoane cu săpun lichid dezinfectant de la firma Romchim Târgu Mureş şi că în urma unei sesizări referitoare la apariţia unor infecţii nosocomiale au fost prelevate probe din lotul respectiv.

„În luna august 2014 am primit un lot de săpun dezinfectant de la un distribuitor al Romchim Târgu Mureş, iar la o evaluare acesta s-a dovedit a fi contaminat. Am înştiinţat firma urgent şi am decis rezilierea contactului. Deci am reziliat unilateral contractul şi am acceptat oferta furnizorului situat pe locul al doilea la licitaţie. Firma s-a oferit să schimbe produsul şi şi-a cerut scuze şi a arătat că problemele au apărut din cauza faptului că, fiind luna august, stocul respectiv a fost depozitat în condiţii improprii şi s-a contaminat. S-au oferit să suporte prejudiciul, însă noi am decis rezilierea contractului, am stornat marfa şi factura”, a spus şefa IUBCvT Târgu Mureş.

Reprezentanţii firmei Romchim din Târgu Mureş, au declarat, la solicitarea AGERPRES, că ‘subiectul a fost definitiv închis în anul 2014’, fără a oferi alte detalii. AGERPRES