Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, prof. dr. Irinel Popescu, a declarat ca in acest moment finantarea spitalelor regionale este in pericol si s-ar putea apela la institutii internationale de finantare pentru a nu se opri acest proiect.

Potrivit lui Irinel Popescu, una dintre prioritatile sale din campania electorala pentru postul de senator in Colegiul 2 Craiova a fost constructia spitalului regional din Craiova care se afla intr-un stadiu mai avansat decat celelalte sapte spitale din tara, iar in conditiile in care va exista finantare nu isi va pierde aceasta pozitie.

”Una dintre prioritatile mele din campania electorala a fost acest spital regional din Craiova pe care il doresc colegii mei de aici si care in continuare nu si-au schimbat intentiile. Prima decizie apartine ministrului Sanatatii, dar pot sa spun, pentru ca formam o echipa unita la conducerea ministerului, ca in conditiile in care va exista finantare, desi am mari dubii, Craiova va fi cu siguranta intre primele spitale care vor fi luate in discutie pentru o astfel de finantare”, a afirmat Irinel Popescu.

Potrivit presedintelui CNAS, daca acest proiect nu va fi cuprins in buget, s-ar putea apela si la institutii de finantare. “Sunt domeniile majore cum sunt sanatate si educatia carora li se va acorda prioritate. Pentru astfel de proiecte cum sunt spitalele regionale exista institutii internationale ca Banca Mondiala, FMI si am inteles ca exista intentia sa apelam la aceste institutii ca sa nu oprim proiectele in derulare. Eu, personal, ma simt dator fata de omul bolnav pe care-l vad la vizita in spital. Constructia unui spital regional mai poate sa astepte si intre timp facem niste modernizari in spitalele pe care le avem, dar acel om care are un cancer sau o boala mai putin grava, dar care oricum necesita tratament, nu poate sa astepte. Si atunci, daca ierarhizam prioritati, pacientul este principala prioritate”, a mai afirmat presedintele CNAS.

La randul sau, presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a declarat ca Ministerul Sanatatii se afla intr-un proces de reevaluare a acestor investitii, dar spitalul de la Craiova se va realiza insa se va analiza daca se justifica constructia a opt spitale regionale. “Craiova, Oltenia au nevoie de asistenta medicala de nivel european. Din punctul de vedere al reordonarii calendarului investitional al Ministerului Sanatatii sunt convins ca noul ministru o va face in functie de buget. Impreuna cu conducerea CNAS si cea a Ministerului Sanatatii vom face o vizita la Craiova peste doua saptamani si vom stabili calendarul si finantarea pentru acest spital regional. Sunt justificate opt spitale regionale de urgenta? Poate ca da, poate ca nu, dar asta nu inseamna ca nu vor fi resurse pentru modernizarea spitalelor romanesti”, a spus Mircea Geoana.