cotojman_ion.jpgFederația Sindicală Hipocrat din România (FSHR) respinge noul proiect de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului bugetar, iar de săptămâna viitoare vor fi reluate protestele, a declarat președintele FSHR, Ion Cotojman, după audierile de la Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților.

„După revendicări, a apărut un nou proiect de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului bugetar cu care noi cel puțin nu putem fi de acord, îl respingem categoric. Vom face asta oficial în fața autorităților și, mai departe, la solicitarea salariaților pe care îi reprezentăm săptămâna viitoare vom începe din nou protestele. Nu le-am suspendat, știți foarte bine, le-am amânat pentru săptămâna aceasta ținând cont de faptul că am fost invitați aici, la Camera Deputaților, la Comisia de sănătate, pentru a ne prezenta revendicările, pentru a sensibiliza până la urmă Parlamentul, pentru a găsi soluțiile adecvate pentru rezolvarea problemelor, nu numai ale celor din sistem, ci și ale pacienților noștri”, a precizat Cotojman.

El a adăugat că proiectul de OUG în cauză nu este bazat pe principiul „muncă egală salariu egal”, se mențin în continuare discriminările pe același palier, în aceeași instituție și în instituții diferite, sporurile pentru condiții deosebite specifice sistemului de sănătate românesc „nu sunt acordate nici prin acest proiect la salariile actuale, ci se păstrează cuantumul la salariul din 2009”.

„Mai mult, un proiect de ordonanță de urgență care poate deveni OUG nu poate abroga o lege, Legea 284 a salarizării unitare și care are principii corecte de salarizare aplicând coeficienți de ierarhizare în funcție de pregătire profesională, de studii și de vechimea în muncă, crescând astfel salariile etapizat, atât pe orizontală, cât și pe verticală”, a susținut Cotojman.

El a punctat că, dacă nu vor fi luate în considerare obiecțiile pe care le-a făcut, este posibil să solicite o lege specială de salarizare pentru sistemul de sănătate românesc. „Asta ne-am propus azi, asta am solicitat de la început. Vom solicita în continuare și dacă nu, așa cum am spus și în plenul comisiei, vom solicita o lege specială de salarizare pentru sistemul de sănătate românesc”, a punctat oficialul FSHR.

Președintele Comisiei pentru sănătate, deputatul Florin Buicu, a declarat că a luat act de revendicările sindicaliștilor. „Sunteți împotriva proiectului de OUG care practic blochează și diminuează evoluția sistemului de salarizare, posibilitatea de evaluare astfel încât de la CNAS să avem o mai corectă decontare a serviciilor medicale și o nouă lege a sănătății cu un statut al medicilor și al personalului medical”, a precizat Buicu.

Revendicările prezentate de președintele FSHR au fost susținute și de reprezentanții Camerei Federative a Medicilor, Alianța Medicilor și Federația Sanitas. „În sistemul de sănătate sunt trei probleme: subfinanțare, corupția mare și politizarea sistemului. Cred că este necesară o nouă lege a sănătății, pentru că actuala are 197 de OUG care schimbă sensul inițial. Și la această lege trebuie să se adauge un statut al medicilor, care să reglementeze timpul de lucru”, a spus dr. Bogdan Tănase de la Alianța Medicilor.

La întâlnire a fost prezentă Diana Loreta Păun, consilier de stat pe probleme de sănătate din cadrul Administrației Prezidențiale, care a spus că a venit să susțină propunerile sindicatelor „într-un cadru adecvat”. AGERPRES