sinescu_ioanel.jpgOrganizarea examenului de rezidenţiat va fi realizată începând din acest an de Ministerul Educaţiei, prin instituţiile de învăţământ de profil, a declarat marţi rectorul UMF „Carol Davila” Ioanel Sinescu. El a precizat că în prezent România este singura ţară membră a Uniunii Europene în care rezidenţiatul aparţine de Ministerul Sănătăţii, deşi acesta nu are atribuţii privind educaţia.

„În momentul de faţă România este singura ţară din UE în care rezidenţiatul aparţine de ani de zile MS. Ori Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii de educaţie. Rezidenţiatul este o formă de pregătire, de educaţie medicală pentru a deveni specialist într-o specialitate. Ca urmare, aparţine Ministerului Educaţiei prin universităţile de profil, universităţile de medicină şi farmacie”.

„Dacă vă veţi duce în Germania, în Franţa am devenit cardiolog la Universitatea Paris 6, în România am devenit cardiolog la Ministerul Sănătăţii. Nu m-a format Ministerul Sănătăţii, m-a format Facultatea de Medicină şi Farmacie şi o clinică anume. Anul acesta se va întâmpla să treacă de la Ministerul Sănătăţii la universităţi. Salariile le va da Ministerul Sănătăţii. Educaţia, pregătirea şi diploma o primesc de la Ministerul Educaţiei prin universităţi”, a explicat Sinescu. AGERPRES