Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că resursele umane şi materiale pentru campania de vaccinare vor fi direcţionate în următoarea perioadă către mediul rural, unde numărul persoanelor vaccinate este mult mai redus, având în vedere şi faptul că a scăzut adresabilitatea populaţiei în centrele mari urbane.

Mihăilă s-a aflat într-o vizită de două zile în judeţul Dolj, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu medici de familie şi cu asistenţi medicali comunitari.

„Am discutat cu reprezentanţi ai Universităţii din Craiova despre ce a realizat instituţia în domeniul imagisticii şi al gastroenterologiei, dar şi despre planurile de viitor, având şi noi şi universităţile acelaşi scop: de a creşte calitatea actului medical printr-o reformă a formării profesionale a personalului din domeniul sanitar. Am avut întâlnire cu managerii celor două spitale aflate în subordinea MS şi cu doamna director care este coordonatorul campaniei de vaccinare din partea DSP, am discutat despre problemele din spitale şi cum putem grăbi şi eficientiza deschiderea spitalelor pentru a creşte accesul pacienţilor non-covid la servicii medicale, despre cum putem reorganiza activitatea de vaccinare, aşa încât, văzând că adresabilitatea la centrele mari urbane a scăzut, să direcţionăm resursele umane şi materiale spre mediul rural, unde deocamdată procentul persoanelor vaccinate este mult mai redus”, a spus ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a mai afirmat că, pe lângă discuţiile privind campania de vaccinare, va discuta cu medicii de familie şi cu asistenţii medicali comunitari şi despre problemele asistenţei medicale primare şi comunitare şi ce soluţii sunt pentru a le rezolva, pentru că urmează investiţii din PNRR care sunt alocate asistenţei medicale primare, dar şi asistenţei medicale comunitare. „Dorim să ne consultăm cu ei să vedem cum putem implementa mai rapid şi mai eficient aceste măsuri din PNRR”, a afirmat Mihăilă. AGERPRES