Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat suma de 726.000 lei pentru amenajarea unei noi secţii de oncologie în Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Drobeta Turnu Severin, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii, Cristian Jianu. Potrivit sursei citate, lucrările demarate în această săptămână se vor finaliza în maximum două săptămâni, acestea constând în înlocuirea uşilor şi ferestrelor, a instalaţiilor de încălzit şi de iluminat şi în renovarea pereţilor interiori de la etajul cinci al unităţii spitaliceşti.

„Spaţiile în care funcţionează secţia de oncologie sunt inadecvate şi nu permit creşterea numărului de paturi pentru a asigura asistenţă spitalicească tuturor bolnavilor”, a precizat Jianu.

El a arătat că, din cauza condiţiilor precare existente în secţia de oncologie, medicii specialişti „ocolesc” SJU din Drobeta Turnu Severin care are în evidenţă 6.400 de bolnavi în condiţiile în care aici sunt doar 45 de paturi. „Credem că odată cu mutarea secţiei de oncologie, celor doi medici aflaţi în activitate li se vor mai adăuga alţi doi, astfel încât să se asigure un tratament eficient tuturor”, a mai adăugat Jianu. AGERPRES