Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina intră vara aceasta în reabilitare datorită unui proiect de 4,5 milioane de euro finanţat prin Program Operaţional Regional.
Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, a precizat că investiţia are termen de finalizare anul 2012 şi până atunci trebuie modernizat întreg ambulatoriul, recompartimentat şi dotat cu echipamente şi aparatură medicală în valoare de peste două milioane de euro.
Ambulatoriul Spitalului Judeţean Slatina va avea în 2010, în momentul finalizării investiţiei menţionate, tomograf, şase ecografe, aparat de radiologie în valoare de 220.000 euro, mamograf, aparat pentru respiraţie asistată, precum şi alte echipamente medicale necesare pentru dotarea completă a celor 30 de cabinete medicale.
La Ambulatoriul Spitalului Judeţean Slatina ajung anual peste 170.000 de pacienţi şi se estimează că odată cu dotarea cu noi echipamente va creşte accesul pacienţilor la serviciile medicale oferite de această unitate medicală. Din valoarea totală a investiţiei de 18,7 milioane lei, 13,2 milioane lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Fondului European de Dezvoltare Regională, 4,9 milioane lei vor proveni din fonduri guvernamentale şi 440.000 lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Olt. AGERPRES