În weekendul acesta, localnicii din comună Şinteu, judeţul Bihor, vor beneficia de investigaţii şi consulturi medicale gratuite efectuate de către Caravana cu Medici Bihor.

A doua ediţie din acest an a Caravanei cu Medici Bihor va avea loc în comună Şinteu, judeţul Bihor.

În perioada 27-28 mai, localnicii vor benficia de consultaţii medicale gratuite în specialităţi precum: medicină internă, cardiologie, neurologie, pediatrie, ORL, ortopedie, urologie, oftalmologie stomatologie, dar şi medicină de urgenţă.

În prealabil, cu o săptămână înainte, au fost efectuate recoltări pentru analize de laborator gratuite unui număr de peste 100 pacienţi, rezultate fiind primite şi interpretare cu ocazia consultaţiilor.

Se vor efectua şi investigaţii medicale suplimentare: electrocardiogramă, ecografie cardiacă şi abdominală.

Se vor susţine cursuri de educaţie medicală şi profilaxie stomatologică.

Despre Caravana cu Medici

Caravana cu Medici Bihor a fost înfiinţată în anul 2022, de către dr. Costea Andrei, medic UPU SMURD Oradea, din dorinţa de a aduce un plus comunităţii care l-a format în perioada rezidenţiatului.

Au fost organizate până în prezent 3 caravane, în comună Roşia, comună Pietroasa şi comuna Remetea, însumând peste 450 de persoane ce au beneficiat de analize medicale, consultaţii şi ochelari de vedere gratuiţi, dar şi peste 1000 persoane instruite în acordarea primul ajutor, în cadrul cursurilor de resuscitare organizate în şcolile din toată ţara, unde mergea să asigure gărzi pe Terapia Intensivă Mobila SMURD.

Caravana cu Medici este un proiect naţional, prin care specialişti în domeniu medical (medici specialişti, rezidenţi, studenţi, asistenţi medicali şi sanitari), acordă îngrijiri medicale de bază, efectuând analize medicale şi consultaţii gratuite, pe bază de voluntariat, în mediul rural. Nevoile populaţiei din zonele rurale sunt mult mai mari, comparativ cu zona urbană, iar problemele întâmpinate sunt mult mai grave.

Zona rurală abundă în persoane care au avut ultima vizită medicală cu foarte mulţi ani în urmă, care nu au conştientizat la timp necesitatea unui consult medical de specialitate şi care, oricum, nu ar fi avut resursele necesare pentru a ajunge vreodată la un medic specialist. Noţiunea de prevenţie nu este nici măcar cunoscută în mediul rural, mulţi pacienţi ajungând să primească un tratament medical sau să fie supuşi unor intervenţii medicale mult prea târziu.

Pentru că suntem conştienţi de neajunsurile pe care le întâmpină populaţia din mediul rural, de prăpastia dintre medicina la care au acces persoanele din mediul rural şi medicină practicată în centrele universitare şi clinicile mari, precum şi de modul inechitabil în care sunt repartizate cheltuielile din sistemul de sănătate, majoritatea fiind alocate către mediul spitalicesc, care se află în zona urbană, am ales să echilibrăm balanţa în favoarea pacienţilor uitaţi şi marginalizaţi de sistemul de sănătate.

O altă direcţie a Caravanei cu Medici o reprezintă educaţia pentru sănătate, prin care ne propunem atât să educăm elevii, în special din mediul rural, cu privire la măsurile de prim ajutor care pot fi acordate de către orice persoană, cât şi cu privire la măsurile de prevenţie a bolilor.