sala_operatii.jpgLa Spitalul de Urgente Oftalmologice va fi efectuata, marti, o interventie chirurgicala complexa unui copil de doi ani, care are cancer la ambii ochi. Prof. dr. Monica Dragomir, sefa sectiei de oncopediatrie de la Institutul de Oncologie ”Alexandru Trestioreanu”, a declarat ca micutul sufera de retinoblastom ereditar, ca a fost diagnosticat in urma cu mai bine de un an, a urmat tratament chimioterapeutic dar, din pacate, are o situatie familiara grea.

A fost abandonat de parinti si preluat de o familie care l-a abandonat si ea, apoi a fost preluat de mama sociala si in final a ajuns la Fundatia ”Casa Sperantei” din Oradea, unde a dat peste o mama sociala foarte grijulie, care se ocupa foarte bine de copil.

”Din pacate, abia de curand medicii au reusit sa aiba actele necesare pentru ca mama sociala sa-si dea acordul si in felul acesta sa se poata face interventia si tratamentul”, a subliniat prof. dr. Dragomir.

Decizia judecatoreasca este datata cu 30 aprilie. Medicul a evidentiat faptul ca din pacate boala este foarte avansata, fiind afectat si o parte din nervul optic din interiorul creierului, iar sansele copilului sunt de 25%.

Dupa ce va efectuata operatia, care presupune inlaturarea ambilor ochi si a nervului optic din orbita, se vor face chimio si radioterapie. Prof. dr. Dragomir a subliniat ca fara operatie, copilul nu ar mai fi avut nicio sansa. In ceea ce priveste frecventa acestui tip de boala, prof. dr. Monica Dragomir a subliniat ca in general cancerul la copii este in proportie de 2% din toate cancerele, iar retinoblastomul reprezinta 3% din toate cancerele.

Aceasta a subliniat ca a avut mai multe cazuri de cancer la copii, dar la un singur ochi, adaugand ca in faze incipiente procentul de vindecare este de 95-98%, daca nu este invadat nervul optic. La Institutul Oncologic ”Alexandru Trestioreanu”, in cei 20 de ani de activitate, au fost cam 120-50 de cazuri cu aceasta afectiune