spital baraolt.jpgInternările la secţia de Pediatrie a Spitalului orăşenesc Baraolt au fost suspendate, începând de vineri, timp de 10 zile, deoarece singurul medic de specialitate va pleca în concediu de odihnă.
„Întrucât nu s-a găsit un alt pediatru care să îl înlocuiască, consultaţiile vor fi asigurate temporar de medicii de gardă, iar cazurile grave vor fi direcţionate către Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe”, a declarat vineri directorul spitalului din Baraolt, Agoston Laszlo.

Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce are în organigramă doi pediatri, dar unul dintre aceştia s-a pensionat, iar postul este blocat şi nu poate fi scos la concurs. De asemenea, directorul spitalului din Baraolt a mai menţionat că, potrivit legii, fiecare angajat are dreptul la concediu de odihnă, iar acest drept trebuie respectat cu atât mai mult cu cât munca din sistemul sanitar este epuizantă. AGERPRES