Accesul pacienţilor la medicamente de ultimă generaţie, una dintre problemele majore ale sistemului de sănătate, a fost subiectul principal de discuţie la întâlnirea dintre Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi noua conducere a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

„Unul dintre subiectele abordate este acela al studiilor clinice. Este necesară identificarea de soluţii pentru accelerarea acestui proces, întrucât studiile clinice înseamnă, înainte de orice, acces la medicamente de ultimă generaţie pentru pacienţii români. Accelerarea procesului de evaluare a medicamentelor care sunt pe lista de aşteptare pentru a fi introduse la compensare, actualizarea şi simplificarea legislaţiei care reglementează donaţiile de medicamente au fost printre soluţiile discutate de reprezentanţii ARPIM şi ANMDM pentru creşterea accesului pacienţilor români la medicamente”, a declarat directorul executiv ARPIM, Dan Zaharescu.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre autofinanţarea ANMDM. „Pacienţii români au dreptul de a fi trataţi conform standardului european, iar transparenţa şi dialogul sunt singurele căi de a transpune acest drept în realitate. Salutăm iniţiativa preşedintelui ANMDM care pune bazele, într-un mod transparent, unei normalizări în domeniu, în beneficiul pacienţilor din România, şi dorim continuarea acestui dialog”, a mai spus Zaharescu. AGERPRES