Institutul de Endocrinologie ‘C. I. Parhon’, care va marca pe 8 noiembrie 65 de ani de la înfiinţare, este o instituţie de interes public naţional a cărei misiune este de a continua tradiţia înaintaşilor, de a oferi servicii de sănătate de calitate şi, totodată, de a promova dezvoltarea cercetării ştiinţifice de profil şi de a asigura formarea de specialişti în domeniu, a declarat dr. Diana Păun, managerul instituţiei.
Institutul dispune de nouă secţii clinice universitare pentru adulţi, pediatrie şi două secţii strategice o secţie de chirurgie endocrină, singura de acest tip din ţară care are o listă de aşteptare de aproape zece luni, motivaţia fiind creşterea numărului de afecţiuni cu indicaţie operatorie în mod special a cancerului tiroidian, a spus dr. Păun.
Dacă în 2009 numărul cazurilor nou depistate la nivelul institutului a fost de 454, în 2010 a ajuns la 777, a adăugat aceasta. „O altă secţie importantă este cea de terapie izotopică, prima din Europa, în care se asigură terapia cu iod radioactiv a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer tiroidian care se poate vindeca. Şi aici listele de aşteptare sunt de luni de zile, ne dorim mărirea acestei secţii în acelaşi sens cu numărul bolnavilor depistaţi”, a detaliat dr. Păun.
Patologia tiroidiană relevă că numărul persoanelor cu guşă la nivel naţional a crescut, motivele fiind cele alimentare, dar şi de stres, care este un element important în declanşarea bolilor endocrine. O altă patologie importantă este obezitatea, care a crescut mai ales la copii. Motivaţiile sunt multiple, începând cu stilul de viaţă sedentar, activitate fizică extrem de redusă şi terminând cu alimentaţia extrem de nesănătoasă pe care copiii o au, a explicat medicul. Institutul deserveşte pacienţi de pe întreg teritoriul ţării, doar 35% dintre pacienţi fiind din Bucureşti. În ultimii cinci ani, numărul de servicii spitaliceşti acordate de către spital populaţiei cu patologie endocrină a crescut semnificativ, numărul de pacienţi externaţi în 2010 fiind cu 10.000 mai mare faţă de anul 2005.
„Institutul reprezintă totodată singura instituţie de profil care îmbină în mod armonios activitatea medicală cu cercetarea ştiinţifică, în institut dezvoltându-se o puternică şcoală de endocrinologie. În prezent sunt în derulare 11 proiecte naţionale de cercetare, în parteneriat cu alte instituţii, cele mai tradiţionale parteneriate sunt cele cu Universitatea de Medicină, dar există parteneri şi din alte domenii de activitate, pentru că noi încercăm să promovăm cercetare fundamentală şi medicină translaţională cu impact asupra populaţiei. Avem un proiect finalizat dar pe care dorim să-l continuăm pe altă treaptă care- l derulăm cu Institutul Baloteşti, dorim să creăm pentru profilul populaţiei ouă îmbogăţite cu nişte substanţe, de tip omega 3 care scad îmbunătăţesc profilul lipidic al populaţiei”, a spus managerul institutului.
Dr. Păun a precizat că studiul a fost efectuat într-un triplu parteneriat, iar rezultatele lui imediate au fost intrarea în circuitul economic şi comercial al acestor produse care şi-au dovedit eficienţa în scăderea nivelului de colesterol din sânge. ”Ne propunem să extindem studiul în funcţie de posibilităţile financiare, şi acceptarea lui. Produsele se găsesc pe piaţă şi au pe ele recomandarea institutului. Institutul, în ultimii ani, a beneficiat de dotări cu finanţare fie de la bugetul de stat, fie din proiecte de cercetare, fie din fonduri proprii care au crescut posibilitatea de a pune un diagnostic rapid şi sigur, ne mândrim cu unul dintre cele mai bune laboratoare din România şi cu un serviciu imagistic de înaltă performanţă. Acesta este doar o treaptă dintr-un plan strategic de dezvoltare al institutului care are în vedere un plan de reabilitare a corpurilor de clădiri în care-şi desfăşoară activitatea în paralel cu dotare la standarde europene. Obiectivul major al acestui plan strategic într-un centru de excelenţă la nivel european, atât în domeniul serviciilor medicale cât şi al cercetării clinice şi experimentale”, a subliniat dr. Daniela Păun. Institutul va împlini, pe 8 noiembrie, 65 de ani de existenţă. AGERPRES