Inhibarea enzimelor ce formează o moleculă care poate deturna celulele mieloide, ce activează celulele T pentru a lupta împotriva tumorilor, poate încetini dezvoltarea cancerului de sân, au constatat în urma unui studiu cercetătorii de la Universitatea din Illinois (UI), relatează marţi agenţia Xinhua.
O moleculă produsă atunci când organismul descompune colesterolul deturnează, în cazul prezenţei cancerului de sân, celulele mieloide – o componentă a sistemului imunitar – care în mod normal activează celulele T pentru a lupta împotriva tumorilor, au descoperit oamenii de ştiinţă în urma unui studiu efectuat pe şoareci. Prin urmare, celulele mieloide deturnate dezactivează celulele T şi chiar le determină să se autodistrugă.
Prin inhibarea enzimelor care formează respectiva moleculă, cercetătorii de la Universitatea din Illinois (UI) au încetinit dezvoltarea cancerului şi au sporit eficacitatea imunoterapiei la şoareci, potrivit studiului publicat pe site-ul instituţiei.
În lucrările anterioare, echipa de cercetători a descoperit că o moleculă numită 27HC, produsă în timpul metabolismului colesterolului, promovează dezvoltarea cancerului de sân. În studiul lor, cercetătorii au descoperit că 27HC acţionează asupra macrofagelor pentru a le activa împotriva ameninţării.
Continuarea materialului pe platforma specializata DespreCancer.ro