Încă 130 de locuri pentru pacienţii COVID-19 în alte 4 spitale din judeţul Prahova

Încă 130 de locuri destinate pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 sunt disponibile în patru spitale din judeţul Prahova după publicarea în Monitorul Oficial a unui ordin al ministrului Sănătăţii emis în acest sens.

Potrivit documentului, bolnavii cu forme uşoare ale bolii vor putea fi direcţionaţi acum către patru noi spitale suport, respectiv Spitalul Orăşenesc Băicoi – Secţia Medicină Internă, Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti – Secţia Pneumologie II – Pneumologie cronici, Spitalul de Boli Pulmonare Breaza – Secţia Pneumologie, Compartimentul Adulţi şi Spitalul de Psihiatrie Voila – pavilion COVID-19.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Dan Decebal, a declarat că în cele patru unităţi sanitare sunt disponibile 130 de locuri, însă, pentru început, bolnavii vor fi duşi la spitalul din Breaza, urmând a fi făcute solicitări pentru echipamente de protecţie necesare unităţilor din Floreşti şi Băicoi.

În ceea ce priveşte Spitalul Voila, aici va fi nevoie de o reorganizare, în condiţiile în care unitatea medicală se confruntă cu un focar de COVID-19, a precizat sursa citată.

“Trebuie să descongestionăm Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde sunt foarte mulţi testaţi pozitiv şi, pentru început, îi trimitem de azi (joi n.r.) la Breaza, iar apoi vom vedea cum procedăm”, a precizat directorul DSP.

Într-o primă fază, în Prahova erau disponibile 250 de paturi pentru bolnavii testaţi pozitiv pentru noul coronavirus, acestea fiind acum suplimentate cu încă 130. AGERPRES